Colegiul Medicilor cere suplimentarea locurilor la rezidențiat pentru Medicina de familie!
Colegiul Medicilor din România (CMR) cere suplimentarea locurilor la rezidențiat pentru Medicina de familie, după ce anul acesta au fost scoase la concurs doar 321. Acest număr de locuri este considerat insuficient, având în vedere că în următorii cinci ani urmează să se pensioneze circa 5.000 de medici de familie
Reprezentanții CMR mai precizează că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, din perspectiva actuală a resursei umane, ce ar avea efecte negative atât asupra sistemului de sănătate, cât și a populației, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate și suplimentate locurile la rezidențiat, în special pentru Medicina de familie.
Se dorește suplimentarea locurilor la rezidențiat pentru Medicina de familie!
Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită suplimentarea numărului de locuri la rezidențiat, aferente specialității de Medicină de familie.
Colegiul Medicilor din România atrage atenția că anul acesta au fost scoase la rezidențiat doar 321 de locuri pentru Medicina de familie, dar că acest număr este insuficient, având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru Medicina de familie la nivel național.
Reprezentanții CMR precizează că, în următorii 5 ani, aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare.
„Este extrem de important să se identifice și să se pună în practică soluții pentru acoperirea deficitului de medici implicați în asistența medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenței medicale primare la nivel european.
Această situație pe care nimeni nu și-o dorește va reduce accesul pacienților la asistența medicală de prim contact, cu impact ulterior pe creșterea costurilor aferente sistemului de sănătate, reprezentând o presiune în plus pe celelalte specialități medicale”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.
La UMF Iaşi, la rezidențiat, pentru Medicina de familie au fost scoase 25 de locuri la concurs!
În anul 2022, la rezidențiat, în întreaga ţară au fost scoase la concurs doar 321 de locuri pentru Medicina de familie. În Bucureşti, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” au fost scoase la concurs 75 de locuri, în timp ce la Facultatea de Medicină a Universităţii „Titu Maiorescu” au fost 15 locuri. La Târgu Mureş au fost scoase la concurs 43 de locuri pentru viitorii medici de familie, iar la Timişoara au fost 35. La Craiova au fost scoase la concurs 30 de locuri aferente specializării Medicină de familie, iar la Iaşi şi Cluj-Napoca au fost scoase la concurs pentru această specializare câte 25 de locuri.
La Oradea,s-au scos 20 de locuri la concursul de rezidențiat, iar la Arad și Sibiu au fost câte 15. Absolvenții de Medicină care își doresc să devină medici de familie pot alege să urmeze rezidențiatul și în Brașov sau Constanța, unde s-au scos la concurs câte 10 locuri. Cele mai puține locuri de rezidențiat în Medicină de familie au fost scoase la concurs la Galați, unde candidaţii au avut la dispoziţie 3 locuri disponibile. La UMF Iaşi, la Medicină, specializarea cu cele mai multe locuri la rezidențiat a fost Anestezie și Terapie Intensivă, fiind 30.
Pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialitățile deficitare, Colegiul Medicilor din România cere suplimentarea locurilor la rezidențiat pentru Medicina de familie.