Cocktailuri de vară făcute acasă. Trebuie neapărat să le încercați!

de: BZI.ro
12:35, 26 iul. 2024

Cocktailuri de vară făcute acasă creează un moment ideal pentru a experimenta rețete noi și a descoperi arome exotice, de la combinații clasice la inovații surprinzătoare, există o rețetă pentru fiecare gust.

Nimic nu se compară cu câteva cocktailuri de vară care te invită să creezi bucăți mici de fericire, amestecând arome și savoare atunci când vă doriți să vă răsfățați cu un moment de relaxare sau când se adună prietenii în jurul mesei.

Rețete de cocktailuri de vară făcute acasă

Ingredientele caracteriste ale cocktailurilor de vară sunt, în general, fructele proaspete, sucurile naturale, gheața, apa minerală sau sifonul,  care influențează gustul și proprietățile răcoritoare ale cocktailurilor.

Pentru că tot este sezonul verii, primul cocktail este Summer Breeze, pentru acesta veți avea nevoie de 60 ml vodcă, 30 ml suc de lămâie proaspăt stors, 60 ml suc de pepene galben, 30 ml sirop simplu, adică zahăr dizolvat în apă în proporție de 1:1, câteva frunze proaspete de mentă, cuburi de gheață și câteva felii subțiri de lămâie și bucăți de pepene galben pentru decor.

Pentru preparare aveți nevoie de un shaker iar în acesta veți adăuga vodca, sucul de lămâie, sucul de pepene galben și siropul simplu. Se adaugă și câteva frunze de mentă, apoi gheața până la jumătatea shakerului. Se agită energic timp de aproximativ 15 – 20 de secunde pentru a combina ingredientele și pentru a răci băutura.
Cu o sită sau un filtru se toarnă conținutul din shake într-un pahar cu gheață și se decorează cu feliuțe subțiri de lămâie și bucăți de pepene galben.

Un alt cocktail care trebuie neapărat încercat dacă sunteți băutor de rom este Cocktail Tropical Splash. Aveți nevoie doar de 45 ml rom alb, 30 ml suc de ananas, 30 ml suc de mango, 30 ml suc de portocale, 15 ml sirop de cocos, cuburi de gheață și câteva felii de fructe tropicale pentru decor.
Se adaugă in shaker romul alb, sucurile de la fructele menționate și câteva cuburi de gheață pentru ca mai apoi să se agite energetic timp de aproximativ 15 – 20 de secunde. Se strecoară conținutul printr-o sită și se pune într-un pahar pentru a fi decorat cu felii de mango, ananas sau kiwi.

Piña Colada este cocktailul care te transportă instantaneu pe o plajă exotică. Combinând romul alb cu sucul de ananas și crema de cocos, această băutură este perfectă pentru a te răcori în zilele fierbinți. Aveți nevoie doar de 60 ml rom alb, 90 ml suc de ananas, 30 ml cremă de cocos, câteva cuburi de gheață și fructe pentru decor.
Procesul de preparare este același ca la celelalte două cocktailuri.

Cum să faci o limonadă delicioasă acasă

Limonada făcută în casă este o necesitate la orice petrecere în grădină. Fie și numai de dragul de a echilibra cantitatea de băuturi alcoolice. Aveți nevoie doar de ingrediente de bază și o rețetă simplă pentru a obține o băutură spectaculoasă servită în pahare de limonadă. Ingredientele constau în 10 ml sirop de zahăr, 15 ml suc proaspăt de citrice, fructe proaspete, apă minerală sau sifon și gheață, mai puteți adăuga de asemenea și diferite siropuri, cum ar fi siropul de soc.

Trebuie să zdrobiți fructele proaspete într-un pahar, apoi adăugați siropul de zahăr, sucul de citrice și gheața, se toarnă la final și apa minerală și se amestecă cu o lingură. Puteți aromatiza ama minerală cu ierburi precum mentă, melisa, busuioc, oregano sau coriandru.

Pentru o limonadă reușită este foarte importantă alegerea lămâilor potrivite. Este important ca lămâile să aibă o nuanță medie de galben, fără pete verzi sau maro, adică să fie bine coapte și sănătoase. Lămâile suculente sunt grele când le țineți în mână. Dacă veți cumpăra o plasă, cercetați-le pe fiecare, ca să fiți siguri că sunt sănătoase.

Un truc pentru o limonadă bună este să faceți mai întâi siropul. Aveți  nevoie de apă plată, zahăr sau miere. În acest sirop mai puteți adăuga frunze proaspete de mentă, fructe de pădure, vanilie sau alte arome, în funcție de preferințe.
Atât pentru cocktailurile de vară, cât și pentru o simplă limonadă este foarte important aspectul, carafele și paharele se pot decora cu mentă, proaspătă, căpșune, zmeură sau felii de lămâie, de asemenea, pe marginea paharelor puteți presăra zahăr.