CNSU a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie carantina la revenirea în România
Veste de ultimă oră pentru cei care sosesc din străinătate. A fost actualizată lista ţărilor pentru care se impune carantina la revenirea în România. Decizia a fost adoptată, luni, de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, iar cei care sosesc din aceste ţări trebuie să intre în carantină două săptămâni. În plus, CNSU a modificat şi condiţiile de carantină pentru oamenii care vin din Regatul Unit. Lista privind Zona galbenă a intrat în vigoare de la data de 19 ianuarie, ora 00:00.
Lista a fost actualizata de Institutul Naţional de Sănătate Publică, în funcţie de incidenta COVID-19 în statele respective, şi a fost aprobată de CNSU.
Ţările pentru care se impune carantina la revenirea în România
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, în şedinţa de luni, lista ţărilor/ zonelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se instituie carantina pentru 14 zile. Lista privind Zona galbenă a intrat în vigoare de la data de 19 ianuarie, ora 00:00.
Ţările/ zonele/ teritoriile de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea sunt:
Gibraltar
Cehia
Andorra
Irlanda
Slovenia
San Marino
Marea Britanie
Panama
Israel
Lituania
Statele Unite ale Americii
Muntenegru
Portugalia
Cipru
Suedia
Monaco
Slovacia
Aruba
Letonia
Liechtenstein
Olanda
Estonia
Bonaire, Saint Eustatius şi Saba
Elveţia
Danemarca
Spania
Puerto Rico
Şerbia
Georgia
Malta
Columbia
Sunt Maarten
Italia
Insulele Turks şi Caicos
Africa de Sud
Croaţia
Luxemburg
Polonia
Franţa
Germania
Austria
Seychelles
Emiratele Arabe Unite
Argentina
Canada
Palestina
Brazilia
Jersey
Ţările din Zona Galbenă precum şi rata de incidență poate fi consultată AICI
Prin hotărârea CNSU a fost instituită excepţia de la carantinare pentru persoanele care au fost vaccinate cu a doua doză (doza de rapel), dacă aceste persoane intra în România la mai mult de 10 zile după vaccinarea cu a doua doză. Acelaşi regim se aplică şi în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză.
De asemenea, a fost instituita posiblitatea ca şi persoanele care sunt contact direct cu un pacient pozitiv cu virusul SARS-COV-2 să iasă din carantina în ziua a 10-a, dacă efectuează un test în a 8-a zi, rezultatul acestuia este negativ şi nu prezintă simptomatologie specifică.
Condiţii de carantină modificate pentru cei care vin din Regatul Unit
Persoanelor care sosesc în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord li se aplică excepţiile de la măsura carantinei stipulate în Hotărârea nr. 1/2021 şi Hotărârea nr. 3/2021, dar şi excepţia de la carantinare în cazul în care au fost depistate pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut mai mult de 14 zile de la data confirmării, dar nu mai mult de 90 de zile de la acest moment. Şi pentru persoanele care intră în România din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, la fel ca pentru persoanele care sosesc în România din celelalte state aflate pe lista de risc epidemiologic, pentru situaţii deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naştere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenţii/ tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare, precizează CNSU.
Persoanele care vin din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi sunt exceptate de la măsura carantinării, respectiv persoanele vaccinate sau cele care au fost confirmate cu SARS-COV-2 şi sunt în perioada cuprinsă între 14 şi 90 de zile de la momentul confirmării, nu trebuie să prezinte rezultatul testului COVID-19 la intrarea în România.