Claudia Puican, extrem de radicală după ce a anunțat separarea de Armin Nicoară. Ce planuri are artista acum, de când a început să cânte singură, fără soțul ei?
Claudia Puican a apus piciorul în prag și a luat o hotărâre radicală! Artista a decis să se despartă de Armin Nicoară și să meargă pe un drum separat, cel puțin pentru o vreme, însă nu, nu este vorba de un divorț, ci despre o separare în plan muzical! Până în acest moment, cei doi soți au fost de nedespărțit atât în viața personală, cât și pe scenă, așa că au ajuns la concluzia că o separare în plan profesional le-ar face bine din toate punctele de vedere.
Cel puțin pentru o perioadă, Claudia Puican își dorește să demonstreze că este capabilă să aibă succes și fără soțul său, motiv pentru care deja a început să vină în fața fanilor săi cu surprize și colaborări neașteptate. În luna iubirii, artista va lansa o piesă specială, realizată alături de Florin Cercel, fiul regretatului artist Petrică Cercel, iar acesta este doar începutul!
„Anul 2024 este anul meu și anul hiturilor! M-am hotărât să-l deschid într-un mod spectaculos, alături de o colaborare de excepție cu nimeni altul decât Florin Cercel! Împreună am creat o melodie de dragoste specială pentru ziua îndrăgostiților, care va fi lansată pe 13 februarie pe YouTube!
Dar nu se oprește aici! Am pregătit numeroase proiecte cu artiști de top din România și dincolo de granițele ei. Mă implic atât în muzica populară din zona Olteniei și Banatului, cât și în muzica de petrecere (și manele), pentru că am binecuvântarea de a putea interpreta orice stil muzical. Vreau să folosesc acest dar oferit de Dumnezeu pentru a aduce bucurie cât mai multor oameni! Abia aștept ca întreaga țară să descopere ce proiecte minunate le-am pregătit!”, a spus Claudia Puican.
Claudia Puican vrea o carieră independentă de cea a soțului ei
Claudia Puican este hotărâtă și pregătită să arate tuturor ceea ce poate să facă, chiar și fără Armin Nicoară.
Artista îi este recunoscătoare soțului ei pentru toate momentele frumoase petrecute împreună pe scenă, care au scos-o în față și au propulsat-o în topuri, însă de acum este ferm convinsă că este momentul să schimbe foaia și să înceapă să-și construiască propriul nume.
Cu toate acestea, Claudia Puican a ținut să menționeze că fanii vor mai avea ocazia să-i vadă împreună, însă nu la același „debit” ca până acum.
„Voi mai scoate piese și cu Armin. Dar vreau să fiu remarcată și singură. Să nu mai gândească lumea ca suntem doar la comun. Nu vreau să fim luați împreună mereu și să nu îmi vadă adevărata mea valoare. Ce pot să fac eu, de fapt. Fac și cu el, dar și cu alții, separat.
Nu am pierdut că m-am asociat cu Armin. Din contră, doar de câștigat am avut. Dar vreau să fiu remarcată și singură sau cu alți artiști. Repet, o să facem și împreună piese, dar și separat! Așa cum face el cu alți artiști piese! Fac și eu singură cu alți artiști”, a mai spus Claudia Puican, conform aceleiași surse.