Claudia Pătrășcanu face furori pe Instagram. ,,În trei zile m-am văzut cu patru bărbați…”

de: BZI.ro
11:13, 31 mai 2023

Claudia Pătrășcanu face furori pe Instagram. Celebra cântăreață a trecut peste divorțul scandalos de Gabi Bădălău și este pregătită să iubească din nou. Vedeta se află într-o formă fizică de invidiat și nu ezită să își surprindă fanii cu fotografii în ipostaze provocatoare. Iată ce a declarat Claudia Pătrășcanu despre planul amoros și bărbatul care îi va sta alături.

Claudia Pătrășcanu face furori pe Instagram

Claudia Pătrășcanu este o prezență răvășitoare în showbiz-ul autohton. Cântăreața arată spectaculos la vârsta de 44 de ani și atrage multe priviri când apare în lumina reflectoarelor. Dincolo de cariera de succes în muzică, Claudia Pătrășcanu are un trecut amoros controversat. Căsnicia cu Gabi Bădălău a fost una tumultuoasă, iar divorțul scandalos.

După ce și-au adresat replici dure și acuzații grave, Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău au îngropat securea războiului și păstrează legătura de dragul copiilor. Artista a trecut peste suferințele din plan amoros și este pregătită să iubească din nou. Recent, vedeta a postat câteva fotografii extrem de provocatoare pe Instagram, iar aprecierile internauților nu au întârziat să apară. Cântăreața a mărturisit că este pregătită să își refacă viața amoroasă.

,,Sunt destul de curtată, recunosc acest aspect. Mi-e greu să iau o decizie. Nu fug de o relație, categoric. Vreau să mă dezvolt foarte mult în plan personal și profesional. Acum nu prea am timp de ceva concret. Dacă voi avea pe cineva, nu m-aș expune. Nu îmi mai place. Când ești mai tânăr, e altceva…Vreau să-mi trăiesc viața normal. Dar nici nu o să mă ascund după blocuri. Mă voi afișa când voi fi într-o relație.”, a declarat vedeta tv.

Ce spune artista despre o nouă relație de dragoste

Claudia Pătrășcanu a dezvăluit recent că este curtată de mulți bărbați, însă după experiența dureroasă a divorțului de Gabi Bădălău, este mult mai precaută. Aceasta a precizat ce calități ar trebui să aibă bărbatul din viața sa.

,,În trei zile m-am văzut cu patru bărbați. Toți tineri și frumoși. (…) Nu-mi fac un film, nu am o tipologie anume. Trebuie să fie o chimie foarte puternică între noi, ceva la prima vedere. Nu vreau să aibă nu știu ce mașină și nu știu câte case. Nu vreau să vină cu artificii. Pentru mine e foarte importantă chimia. În special femeile merg de la început după o premiză, ca el să aibă de toate. Eu nu cer asta, vreau să mă îndrăgostesc de un om lângă care să vibrez, să ne înțelegem frumos de la început, din priviri. Încă mai cred în dragoste, chiar și la prima vedere.

Îmi place să întâlnesc un bărbat care să mă facă să râd. Să râd cu poftă. Acela care va reuși asta înseamnă că are umor, că e un bărbat deștept, inteligent. Eu sunt o persoană foarte veselă. Dacă știi cum să mă iei, sunt cel mai bun om. Așa-mi intri în grații, făcându-mă să râd.”, a declarat cântăreața.

Claudia Pătrășcanu se află într-o formă fizică de invidiat și își surprinde fanii de pe Instagram cu fotografii în ipostaze inedite. Vedeta a trecut peste divorțul scandalos și este pregătită să iubească din nou.