Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, și-a amenajat propriul colț de Rai în curtea casei. Locul este o oază de relaxare

de: BZI.ro
12:14, 14 mai 2024

Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, și-a amenajat propriul colț de Rai în curtea casei în care s-a mutat după despărțire. Aceasta și-a prezentat proiectul de suflet asupra căruia s-a concentrat după ce a terminat de amenajat locuința. În altă ordine de idei, Claudia Iosif a afirmat că nu mai este cale de împăcare cu fostul iubit.

Dacă în urmă cu ceva timp Dorian Popa le-a dezvăluit urmăritorilor de pe rețelele de socializare că a terminat de amenajat curtea casei sale, acum a venit și rândul Claudiei Iosif, fosta iubită a influencerului, să-și prezinte exteriorul casei. Babs a prezentat imagini dinainte și după amenajarea curții locuinței sale, iar transformarea este uluitoare, potrivit Unica.

Claudia Iosif, fosta iubită a lui Dorian Popa, și-a amenajat curtea casei

Claudia Iosif, cunoscută ca Babs, și-a terminat de aranjat curtea casei pe care și-a achiziționat-o anul trecut. Dacă primul ei proiect a fost amenajarea casei, se pare că acum fosta iubită a lui Dorian Popa s-a concentrat asupra curții, pe care a transformat-o într-o adevărată oază de relaxare. Aceasta a publicat pe rețelele de socializare câteva imagini dinainte și după transformarea părții exterioare a locuinței sale.

Babs a ales tonuri de crem pentru terasă, șezlonguri, frigider și grătar. Și perdelele alese pentru terasă sunt crem, în timp ce ghivece cu palmieri sunt frumos aranjate pe margini. Claudia și-a dorit și o piscină uriașă în care să se poată răcori în zilele călduroase, potrivit imaginilor distribuite pe Instagram.

Pe terasă, fosta iubită a lui Dorian Popa a amenajat o masă rotundă cu scaune ce se pot transforma în șezlong, în timp ce în altă parte a terasei stă o canapea tip colțar cu o masă pătrată de cafea și un scaun de exterior.

De ce s-au despărțit Dorian Popa și Babs

Dorian Popa și Claudia Iosif s-au despărțit anul trecut, după 11 ani de relație. Creatoarea de modă a afirmat după separare că nu mai există cale de împăcare, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram.

„Este mult mai ușor să treci peste o despărțire de 11 ani decât după una de 2 sau 3 ani! Depinde de fiecare și de priorități! Nu (n.r. – mai există cale de împăcare)! Totul s-a consumat și am rămas în relații bune! Oamenii când nu mai funcționează 100% bine trebuie să se despartă”, a scris Babs pe rețelele de socializare.

Pe de ală parte, Dorian Popa a afirmat că, deși au ales să păstreze o relație de prieteni, el și Claudia nu se mai văd. Și asta pentru că, în primul an după despărțire, este destul de greu. De asemenea, vloggerul a precizat că a ajutat-o pe Babs la construcția casei.

„Nu ne vedem, pentru că sunt de părere că lucrurile astea nu au cum să se întâmple în primul an după despărțire, dar să nu uităm că îl avem pe Cheluțu’, care este când la mine, când la ea. Eu am ajutat-o cu absolut tot ce și-a dorit în privința construcției casei ei și oricând are nevoie de mine, eu sunt acolo”, a mai precizat Dorian Popa.