CJ Iași bagă 1 milion de lei în cotizații! Bani către asociații care bat pasul pe loc – LIVE VIDEO, UPDATE, FOTO

de: Redacția BZI
10:17, 28 mart. 2022

CJ Iași va băga 1 milion de lei, drept cotizații, către unele asociații din care face parte. Unele dintre aceste structuri încă nu au înregistrat nimic notabil, fiind făcute abia „pe hârtie”. Cotizațiile vor fi avizate la ședința ordinară ce va avea loc la începutul acestei săptămâni.

Plenul Consiliului Județean (CJ) Iași se va reuni în cursul zilei de marți, 29 martie 2022, într-o nouă ședință ordinară a instituției.
Pe ordinea de zi vor figura câteva zeci de proiecte de hotărâre, printre care o serie de rectificări bugetare, aprobarea unor cotizații la asociațiile din care instituția face parte, dar și inițierea unor investiții. Pe ordinea de zi a ședinței de CJ Iași vor apărea și alte proiecte de hotărâre.

UPDATE: Ședința CJ Iași a început!

Cotizații de 1 milion de lei plătite de CJ Iași pe anul 2022

Consiliul Județean (CJ) Iași va aviza și alocarea unor fonduri către diverse asociații din care face parte și care reprezintă cotizația anuală către acestea. De exemplu, CJ Iași va aloca 50.000 de lei pe anul 2022 pentru Asociația Zona Metropolitană lași, unde este și membru fondator.

O altă cotizație este cea către Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI), pentru anul 2022. Pentru această asociație, nou-înființată, CJ Iași va aloca circa 252.000 de lei. Asociația a fost înființată în anul 2021, însă proiectele au apărut numai pe hârtie.

Fonduri trimise către bugetul ADIS Iași

CJ Iași va mai aloca 6.000 de lei pentru clusterul Imago-Mol, pe anul 2022. Clusterul Regional Inovativ de Imagistică Moleculară și Structurală Nord-Est Imago-Mol a fost creat în 2012. Acest for cuprinde Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, din Iași, Spitalul Județean de Urgență ”Sfântul Spiridon”, din Iași, firma Romsoft SRL Iași și Institutul Regional de Oncologie, din Iași.

Alți 683.610 lei vor fi dați către Agenția de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS) Iași. Această asociație a apărut în 2009 și gestionează proiectul sistemului de management integrat al deșeurilor. ADIS Iași cuprinde toate localitățile din județ. Suma alocată de CJ Iași este raportată la numărul de locuitori ai județului. La 976.586 de locuitori se plătește o cotizație de 0,7 lei/persoană, suma totală fiind de 683.610 lei.

Copiii din Ucraina vor fi cazați la un centru social din Bucium

Un alt proiect de hotărâre este legat de cazarea a 43 de copii refugiați din Ucraina la centrul social din Bucium. Acesta este administrat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Iași.

”Se aprobă suspendarea temporară, în perioada valabilității măsurilor de protecție specială instituite pentru copiii neînsoțiți sau proveniți din centre de plasament din Ucraina, a activității Serviciului Social Centru de Zi, din cadrul Centrului de Servicii Sociale Bucium. Se aprobă înființarea, în locația actuală a serviciului social din cadrul Centrului Bucium, a unui Serviciu Social Rezidențial, numit „Vila Sonet”, destinat copiilor neînsoțiți sau proveniți din centre de plasament din Ucraina. Centrul va avea o capacitate de 43 de locuri și 22 de posturi, care va funcționa până la încetarea măsurilor de protecție instituite pentru copiii neînsoțiți sau proveniți din centre de plasament din Ucraina”, se arată în proiectul de hotărâre.

Milioane de euro pentru un sistem de protecție de la Aeroportul Iași

În total, consilierii județeni vor discuta 40 de proiecte de hotărâre. Pe ordinea de zi a ședinței de plen va apărea și un proiect legat de Aeroportul Iași. Se vor aloca circa 2 milioane de euro pentru un sistem de protecție perimetrală de la aerogară.

Consilierii județeni vor discuta și alte proiecte în ședința ce va avea loc mâine, 29 martie 2022. La capitolul cotizații, CJ Iași a mai contribuit cu alte fonduri în cadrul unor ședințe de plen anterioare.