Înseamnă că Germania, cu populația pe care o are, ar trebui să cumpere peste un miliard de doze. Și-a asumat Germania o asemenea strategie în consens cu Comisia Europeană? Imposibil! Dar Franța? Achiziționează Franța un miliard de doze pentru a respecta proporția? Până la proba contrarie, îmi exprim convingerea, cu toată fermitatea, că Florin Cîțu minte. Minte de îngheață apele. Și fiindcă și el știe că minte, mai introduce o gogonată. Ne amețește, afirmând că atunci când a fost încheiat acest contract, pentru care eu cred că mai devreme sau mai târziu va înfunda pușcăria, a avut în vedere un interval lung de timp. De mai mulți ani. Carevasăzică Cîțu ar fi știut ceea ce niciun savant din lume nu a știut. Și anume că pandemia va dura nu un an, nu doi, ci 12 ani, dacă e să ne raportăm la numărul de vaccinuri. Și a mai știut Cîțu încă un secret, încă nedezvăluit nici măcar de OMS. Și anume că anual, timp de 12 ani, trebuie să ne vaccinăm din nou. Pentru că altfel tot nu se explică cifra fabuloasă de 120 de milioane de doze.
Aceste vaccinuri, pe care le importăm și pe care urmează să le plătim unor producători, expiră. Este imposibilă păstrarea lor în condiții de minimă siguranță timp de mai mulți ani. Tocmai din acest motiv, la care se adaugă și costul enorm al depozitării lor, România a ajuns să vândă sau să doneze – că nici asta nu se știe prea bine – vaccinuri unor state ca Irlanda, Norvegia și Republica Moldova. Dar la ce preț le cumpărăm? Cât datorează România companiilor pharma? În mod normal, socoteala ar putea fi simplă. Luăm prețul unui vaccin, îl înmulțim cu 120 de milioane și vedem ce iese. Numai că nici asta nu e posibil. Din simplul motiv că domnul Cîțu refuză să ne ofere vreun detaliu privind prețul de achiziție. El se mărginește să ne vândă a treia gogoașă. Pe care noi ar trebui să o înghițim. Și anume că prețul este variabil. El urmează să fie definitivat de către companiile pharma după livrarea fiecărui lot în parte. Ne dăm seama că avem de-a face cu o nouă minciună, pentru că și în condițiile în care ar fi așa, ar trebui să știm cel puțin cât plătește România pentru vaccinurile deja achiziționate. Care sunt ținute în stoc, se alterează sau sunt vândute sau donate altor state. Dar și prețul acestora este păstrat într-un secret absolut.
Să cheltui atât de mulți bani, probabil miliarde de euro, rupând de la gura cetățeaului, fără să dai nicio explicație cât de cât plauzibilă, fără niciun fel de transparență, iată o ispravă care va rămâne în analele corupției instituționalizate din România. Un nou elefant uriaș trece pe sub nasul lui Klaus Iohannis, fără ca acesta să observe. Iar procurorii ce fac? Sunt aserviți trup și suflet partidului aflat la putere? Sau așteaptă, ca de obicei, revanșa electoratului, după care își vor intra și ei în pâine?