Circulația tramvaielor de pe traseul 11 este blocată
În cursul dimineții de astăzi, 02 februarie 2024, o mașină a blocat circulația tramvaielor de pe traseul 11. Autoturismul se afla parcat neregulamentar. În poză se poate observa foarte bine că tramvaiul a fost nevoit să staționeze, fiind imposibil să treacă de autovehicul.
„Ora 11:40: circulația tramvaielor de pe traseul 11 este blocată din cauza unui autoturism parcat neregulamentar în rond Tatarasi Nord. Momentan, tramvaiele de pe traseul 11 circulă pe traseul 6.
Pentru deblocarea circulației a fost anunțată Poliția Locală care este prezentă la fața locului”, a transmis CTP Iași.
Ce riscă persoanele care parchează neregulamentar
Dacă un vehicul staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public, poliţia locală poate lua măsura tehnico-administrativă de a ridica vehiculul. Această acțiune constituie serviciu public şi se realizează pe durata a 24 de ore. Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu își parcheze autoturismele pe domeniul public, înafara spațiilor speciale.
În anul 2020, polițiștii au sancționat contravenţional peste 40 de conducători auto care şi-au parcat maşinile neregulamentar. Agenții au ridicat automobilele cu ajutorul angajaților de la Direcţie de Administrare a Străzilor şi Iluminatului Public.