Circulaţia navelor pe canalul Sulina, reluată
Traficul navelor pe canalul Sulina a fost reluat, iar nava de pasageri care efectuează curse regulate între Tulcea şi Sulina, singurul oraş din Delta Dunării, a plecat luni, din Portul Tulcea, cu o întârziere de aproape o oră, după ce un corp de navă aflat în drum spre Marea Neagră a blocat canalul Sulina, în dreptul localităţii Partizani.
Circulaţia navelor pe canalul Sulina a fost reluată
Corpul de navă, realizat la şantierul din Brăila, era asigurat de două barje în timp ce tranzita Dunărea maritimă, însă în dreptul localităţii Partizani legătura cu una dintre ele s-a rupt iar corpul navei s-a oprit într-un unghi de 45 de grade cu şenalul navigabil.
„Incidentul nu a provocat victime sau pagube materiale, iar în urma lui nu s-a înregistrat poluarea Dunării. Circulaţia navelor pe canalul maritim Sulina a fost reluată”, a precizat prefectul Alexandru Iordan.
Potrivit sursei citate, nava de pasageri care a efectuat cursa spre oraşul Sulina a plecat din portul Tulcea mai târziu cu o oră faţă de programul stabilit, respectiv 13.30.
Corpurile de nave realizate în şantierele din Tulcea şi Brăila ale grupului VARD sunt transportate de regulă până în şantierul din Norvegia al companiei unde navele sunt finalizate.
Incident naval pe canalul Sulina
Un corp de navă aflat în drum spre Marea Neagră a blocat, luni după-amiază, Dunărea maritimă în dreptul localităţii Partizani, astfel încât pasagerul care asigură legătura între Tulcea şi Sulina va întârzia, a declarat prefectul Alexandru Iordan.
Corpul de navă a fost realizat la şantierul naval din Brăila şi era legat de două barje care îl însoţesc până la destinaţie, dar pe canalul maritim Sulina, în dreptul satului tulcean Partizani, se pare că legătura cu o barjă s-a desfăcut, iar corpul navei s-a oprit în malul Dunării.
„Incidentul a întârziat nava care face legătura între Tulcea şi Sulina, dar în momentul de faţă se lucrează pentru a scoate din mal corpul navei. Estimăm că situaţia se va rezolva foarte repede”, a menţionat Iordan.
Evenimentul nu s-a soldat cu victime.
Mii de leşuri de animale din nava eșuată în Portul Midia au fost incinerate
Mai mult de 6.000 de leşuri de animale de pe vasul eşuat la sfârşitul anului 2019 în Portul Midia au fost incinerate la o unitate din satul Smârdan, a transmis vineri, 6 martie 2020, prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Iordan.
Cele aproximativ 6.170 de oi cu o greutate totală de 224,95 de tone au ajuns în respectiva localitate cu ajutorul a 11 transporturi. Pază a fost asigurată de Gruparea Specială de Jandarmi Constanţa şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi din Tulcea.
„Până acum, nu au fost înregistrate probleme în timpul transporturilor sau incinerării”, a menţionat Iordan.
Arderea a leşurilor din epavă din Portul Midia din judeţul Constanţa a debutat vineri, 28 februarie, iar oamenii legii din Tulcea estimează că se va finaliza peste aproximativ două săptămâni.
Vasul Queen Hind, avea la bord peste 14.000 de oi când a eşuat pe data de 24 noiembrie 2019 la plecare din Portul Midia. Echipajul alcătuit din 22 de marinari sirieni a fost salvat de pe nava înclinată parţial.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi Grup Servicii Petroliere au sesizat pe data de 14 ianuarie contractul pentru dezeşuarea şi ranfluarea navei. În valoare de 19 milioane de lei, acesta prevedea scoaterea şi neutralizarea încărcăturii navei în circa 35 de zile de la semnare.
Nava a fost repusa pe linia de plutire pe data de 25 februarie.