Ciorbă de miel ardelenească, un preparat tradițional delicios

de: madalina.diaconu
16:30, 07 sept. 2022

Ciorba de miel ardelenească este un preparat tradițional foarte gustos. Aceasta se gătește ușor și nu necesită multe ingrediente. Mai mult de atât, se poate prepara și din carne de ied. Pentru ca mâncarea să fie savuroasă, se recomandă să folosiți legume cât mai proaspete și să evitați zarzavatul congelat.

Rețeta poate fi acrită cu zeamă de lămâie, borș sau oțet. Mâncarea se poate servi cu ardei iute, crutoane sau mămăliguță. Un alt preparat tradițional pentru care puteți opta, la fel de delicios este și tocănița de ceapă cu carne de porc.

Ingredientele necesare pentru ciorba de miel ardelenească

Ciorba de miel ardelenească este o rețetă tradițională cu smântână și leuștean. Aceasta se face ușor din ingrediente pe care le aveți la îndemână. Mâncarea se poate pregăti chiar și de Paște, din carne de ied. Pentru prepararea ciorbei veți avea nevoie de cap și câteva bucăți de carne, ce pot fi de la gât și ce rămâne de la coaste. De asemenea, veți avea nevoie și de legume cât mai proaspete: 3 morcovi, o ceapă albă, un cățel de usturoi, o țelină, o legătură de pătrunjel, 2 cepe verzi, câteva frunze de leuștean și frunze de dafin.  

Ciorba va trebui să fie dreasă cu 300 mililitri de smântână pentru gătit, o lingură de făină, o lingură de oțet sau zeamă de lămâie și 3 linguri oțet pentru opărit. De asemenea, veți mai avea nevoie de 2 linguri de ulei, 3 linguri orez, sare și piper boabe. Mâncarea poate fi servită cu un ardei iute și crutoane. 

Cum se prepară o ciorbă de miel savuroasă

Mai întâi se va spăla și curăța carnea, se va tăia în bucăți, apoi se va opări în apă și trei linguri de oțet. Ulterior, se va arunca apa și se va pune din nou la fiert în apă rece cu sare. Spuma va trebui îndepărtată de fiecare dată când se formează. Legumele se curăță și se taie mărunt, apoi se călesc în ulei. Ulterior, se adaugă puțină apă și se fierb în continuare. Acestea se vor pune în cratița în care fierbe carnea de miel împreună cu frunzele de leuștean, frunza de dafin, usturoiul și boabele de piper. 

Orezul va trebui fiert separat, apoi se va pune în oală. Oțetul, zeama de lămâie sau borșul se vor pune după gust și se trag un clocot timp de 4-5 minute. Ulterior, se va adăuga un dressing format din smântâna de gătit, făină și gălbenușuri. Acesta va fi diluat în prealabil în câteva polonice de zeamă fierbinte, apoi se toarnă peste ciorbă. Trebuie ca dressingul să ajungă la o temperatură apropiată înainte de a fi adăugat în mâncare deoarece puteți risca să se brânzească. Se condimentează cu sare după gust și se lasă să fiarbă câteva clocote. Aceasta se servește fierbinte cu verdeață, smântână și crutoane.

Rețeta de ciorbă de miel ardelenească este un preparat ideal în anotimpul de primăvara. Aceasta are un gust dulce-acrișor din datorită ingredientelor folosite. Mai mult de atât, mâncarea are o aromă aparte mulțumită frunzelor de leuștean. La desert, puteți opta pentru papanași pufoși cu smântână și dulceață.