Cine va avea prioritate la înscrierea pe listele de așteptare pentru vaccinul anti-COVID? Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul
Marți, 2 martie, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 în România, a anunțat că din data de 15 martie, cei care vor avea prioritate la înscrierea pe listele de așteptare pentru vaccinare sunt bolnavii cronici. În plus, locurile rămase libere vor fi ocupate de cei care vor dori să se imunizeze în cea de-a treia etapă.
Într-o conferință de la Palatul Victoria, medicul Valeriu Gheorghiță a punctat următoarele aspecte:
„Noi vom avea, să estimăm, un număr de câteva milioane de persoane pe această listă de aşteptare. Vor fi notificate în ordinea în care au fost programate, persoanele care sunt în evidenţă cu boli cronice, persoanele peste 65 de ani care vor ocupa 75% dintre locurile libere, iar celelalte 25% vor fi ocupate de persoanele care au bifat că fac parte din categoria activităţilor esenţiale.
În cazul în care rămân locuri disponibile, nu o să stăm cu locuri libere şi deja începem să includem persoanele din etapa a treia în ordinea în care au fost trecute pe această listă de aşteptare.
Ţinând cont de faptul că pentru etapa a doua avem aproximat un număr de 5-6 milioane de persoane eligibile, dacă aplicăm o intenţie de vaccinare de 60-70% vorbim de 3-4 milioane de persoane care ar putea să fie vaccinate.
Pot să vă spun că pentru luna aprilie, foarte probabil vom avea mai mult de 3 milioane de doze disponibile, deci, cumva, cred că vom putea depăşi, în centrele de vaccinare vom avea locuri disponibile şi pentru persoanele din etapa a treia, aşa încât să avem o activitate cât se poate de fluentă şi continuă a ritmului de vaccinare tocmai pentru a creşte accesibilitatea persoanelor la vaccinare”
Înscrierea pe listele de așteptare se va face la fel cum s-a derulat și programarea de până acum
Valeriu Gheorghiță a explicat că persoanele se pot înscrie în platformă, așa cum s-a derulat și programarea de până acum.
Fiecare persoană, în momentul în care intră şi îşi creează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic, fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare. Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, respectând categoria din care face parte, va trece în această listă de aşteptare.
„Modalitatea de înscriere a persoanelor în platformă rămâne similară cu programarea care s-a derulat până în acest moment. Fiecare persoană, în momentul în care intră şi îşi creează un cont, va alege opţiunea de a se programa în această listă de aşteptare prin alegerea unui centru de vaccinare. Practic, fiecare centru de vaccinare va avea o listă de aşteptare.
Persoana respectivă, respectând aceeaşi modalitate, respectând categoria din care face parte, va trece în această listă de aşteptare. În momentul în care în respectivul centru de vaccinare vor fi locuri disponibile, persoana va fi notificată prin sms şi prin email şi va avea la dispoziţie acel loc liber pentru 24 de ore, timp în care va confirma programarea”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
„Ele vor ajunge la interfaţa persoanelor care sunt listate şi nu mai sunt vizibile pentru celelalte persoane care intră şi vor dori să găsească un loc liber.
Platforma este de aşa natură încât va notifica în primul rând persoanele care se află în lista de aşteptare, drept pentru care ne aşteptăm ca aceste locuri să fie ocupate în mod deosebit din lista de aşteptare. Din acest punct de vedere, după data de 15 martie, noi ne dorim şi vom încuraja, evident, programarea prin această listă de aşteptare”, a mai declarat Gheorghiţă.
După 15 martie se vor putea programa la vaccinare persoanele din etapa a treia, populația generală
„Această listă de aşteptare va uşura foarte mult procesul de programare efectivă şi, mai mult decât atât, va permite, pe de-o parte, o gestionare mult mai eficientă a numărului de persoane programate în raport cu dozele disponibile, pentru că întotdeauna vor fi notificate persoanele în funcţie de numărul de doze de vaccin care vor fi disponibile şi atunci nu am mai ajunge în situaţia ipotetică în care ar trebui, din cauza unor doze insuficiente, să ajungem la amânări de persoane”, a subliniat şeful CNCAV.
El declară că după data de 15 martie se vor putea programa și persoanele din etapa 3 (populația generală). Tocmai de aceea, vaccinarea propriu-zisă va începe, cel mai probabil, în aprilie.
„În ceea ce priveşte etapa a treia, posibilitatea de programare a persoanelor va fi disponibilă chiar după 15 martie, şi acest lucru e important, în momentul în care va fi disponibilă acea listă de aşteptare, iar vaccinarea respectivă probabil va debuta în luna aprilie”, a afirmat Gheorghiţă.