Cine este traseistul politic Pavel Pântea? Un fost condamnat la închisoare pentru țepe în Iași

de: BZI.ro
08:05, 04 dec. 2023

Despre traseistul politic Pavel Pântea se pot spune multe. Un fost administrator de scară a ajuns să fie condamnat la peste 3 ani de închisoare pentru țepe din Iași. Bun prieten cu Viorel Blăjuț, un alt afacerist care are mari probleme penale, Pavel Pantea vrea să se afirme politic.

Cine este Pavel Pântea, traseistul penal

Pavel Pântea este un traseist politic care a avut mari probleme cu legea fiind condamnat definitiv  la 3 ani și 6  luni de închisoare cu executare. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns ca ieșenii să aleagă un condamnat penal, un rege al țepelor (nu noi spunem că e țepar, ci instanța care l-a condamnat penal).

Vă aducem aminte că în urmă cu câțiva ani, mai precis în data de 28 octombrie, Pavel Pântea a fost condamnat de Judecătoria Iaşi la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare, într-un dosar complex ce viza infracțiuni precum șantaj, participare improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune în formă continuată.

Conform acuzațiilor formulate de către procurori, Pavel Pântea și Florin Crudu ar fi încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru o locuință situată în zona Tudor Vladimirescu. Din această tranzacție, cei doi inculpați ar fi obținut ilegal suma de 10.000 de euro. Chiar dacă ulterior contractul a fost reziliat, banii nu au fost restituiți părților implicate.

În cadrul aceluiași dosar, Pavel Pântea și Silviu Hordilă au fost implicați într-un alt antecontract pentru aceeași locuință, semnat cu o locuitoare a Iașului. Aceasta din urmă ar fi acordat un avans de 20.000 de euro și un împrumut suplimentar de 1.000 de euro. Neînregistrând nici rambursarea sumelor, nici transferul proprietății, femeia s-a văzut nevoită să apeleze la un executor judecătoresc în încercarea de a-și recupera prejudiciul suferit în urma acestor tranzacții dubioase.

Pavel Pântea prieten la cataramă cu Viorel Blăjuț

Pentru că oamenii de aceeași calitate inferioară se atrag, Pavel Pântea este prieten la cataramă cu controversatul Viorel Băjuț, un om de afaceri obscur din Iași care are numeroase probleme legale cu Spitalul Sf. Sava. Candidat la Primăria Iași și șef al partidului PSI, Viorel Blăjuț a fost amendat cu jumătate de milion de lei. Unitatea medicală funcționa fără autorizație

În urma numeroaselor sesizări formulate atât de către pacienți, cât și de către cadrele medicale, cu privire la managementul defectuos din cadrul Spitalului „Sf. Sava”, sub administrarea lui Viorel Blăjuț, candidat la Primăria Iași și lider al partidului PSI, inspectorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au demarat controale amănunțite. Rezultatele acestora au fost alarmante, dezvăluind o serie de nereguli grave în această unitate medicală.

Viorel Blăjuț este prieten la cataramă cu Pavel Pântea

Concret, au fost efectuate două inspecții în cadrul spitalului, iar concluziile au evidențiat nu mai puțin de 20 de deficiențe semnificative. Ca urmare a constatărilor, au fost emise 11 avertismente, iar instituția a fost sancționată cu o amendă în valoare de 50.000 de lei.

Paradoxal, Viorel Blăjuț figurează și ca proprietar al societății Iașisting, specializată în furnizarea de servicii de consultanță în domenii precum protecția muncii, elaborarea planurilor de intervenție în caz de incendiu, precum și organizarea de cursuri de formare profesională pentru personalul tehnic cu atribuții în domeniul securității și stingerii incendiilor, inclusiv comercializarea de echipamente și accesorii PSI. Cu toate acestea, controversatul om de afaceri nu s-a simțit obligat să obțină autorizația de securitate la incendiu pentru spitalul pe care îl deține.

În mod firesc, ar fi de așteptat ca legislația să impună condiții stricte și să interzică funcționarea spitalelor fără această autorizație. Instituția medicală condusă de Viorel Blăjuț ar fi trebuit să fie închisă, cu atât mai mult cu cât incendiile în unitățile spitalicești devin tot mai frecvente, iar respectarea normelor de securitate ar trebui să fie prioritară în astfel de cazuri.

Pavel Pântea, penalul care dorește să intre în politică

Revenind la prietenul Pavel Pântea, un penal care a intrat în politică pentru a se bucura de protecție, menționăm faptul că acesta a intrat în mai toate partidele care l-au primit. A fost înscris în Pro România, dar și în partidul AUR condus de George Simion.

Interesant este faptul că AUR se dorește a fi un partid care luptă împotriva sistemului, împotriva penalilor și împotriva țeparilor. Dar totuși permite înscrierea lui Pavel Pântea. În concluzie, ieșenii ar trebui să fie atenți când vor vota pentru a nu vota penali și traseiști politici precum Pavel Pântea.