Cine este pilotul care a reușit să se catapulteze din avionul MIG 21 Lancer? Are o experiență de 600 de ore de zbor

de: BZI.ro
20:25, 20 apr. 2021

MApN a transmis marți că pilotul care a reușit să se catapulteze din avionul MIG 21 Lancer, înainte ca acesta să se prăbușească, marți, în Mureș, are o experiență de 600 de ore de zbor și este pilot militar din 2008.

Locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR, a transmis Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Andrei Criste s-a născut în Cluj și are 37 de ani. A absolvit Liceul Militar din Câmpulung Molodvenesc, iar prin clasa a XI-a s-a hotărât că vrea să devină pilot, potrivit playtech.ro.

Tânărul a susținut testele de aptitudini necesare pentru cei care vor să intre în Forțele Aeriene în clasa a XII-a și le-a trecut fără probleme. Inițial a vrut să studieze la academia ”Henry Coandă” de la Brașov, dar și-a continuat studiile în domeniu, în Grecia.

Tânărul a studiat la Atena, unde a fost nevoit să învețe limba greacă. ”După două-trei luni ajunsesem să înţeleg ce se vorbeşte în jurul meu, iar după ce am terminat cursul de limba greacă am pus dicţionarele la păstrare. Nu am mai avut nevoie să le deschid”, a spus Andrei Criste.

A studiat patru ani la Academia Forțelor Aeriene de la Atena, iar limba greacă nu l-a împiedicat să se formeze ca pilot. A acumulat 170 de ore de zbor pe avioane apropiate ca performanţe de cele folosite pentru şcoală în România. În anul 2008 s-a întors în țară, apoi a continuat să învețe la Școala de Aplicație de la Boboc.

”Nu mi-a fost greu. Nu am fost nevoit să mă adaptez pentru că nu eram străin de armata din România. A fost o reacomodare. Petrecusem deja patru ani în liceul militar” povesteşte Andrei Criste despre revenirea în țară.

MApN: „Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat marți, 20 aprilie, este stabilă.”

„Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare. Transferul va fi realizat în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române.

Locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.

Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip.

În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00.

Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate’, se arată în comunicatul de presă transmis de MApN.

Un avion militar MIG 21 Lancer s-a prăbuşit, astăzi, în Mureș

O aeronavă MiG 21 LanceR din cadrul Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii, care efectua un zbor de instrucție, s-a prăbușit marți, 20 aprilie, în jurul orei 14.30, la în apropierea localității Dedrad, județul Mureș, într-o zonă nelocuită.

Pilotul a reușit să execute manevra de catapultare și este în stare stabilă, conștient și cooperant cu echipele de intervenție ajunse la fața locului.

Conducerea bazei aeriene a pus în aplicare de urgență planul de intervenție în astfel de situații, iar o comisie numită la nivelul Statului Major al Forțelor Aeriene se va deplasa de urgență la locul prăbușirii pentru investigarea evenimentului, se precizează în comunicatul MApN