Cine este Maria Iordănescu? Prezentatoare a avut parte de o nuntă de vis
Maria Iordănescu este cunoscută drept fiica lui Anghel Iordănescu. Aceasta prezintă Focus Sport la Prima TV. Cu toate că tatăl său este celebru, vedeta a trebuit să muncească pentru a-și face un nume propriu în televiziune. De curând, frumoasa blondină a avut cununia religioasă la care au participat nume importante din industria fotbalului.
Chiar dacă s-a căsătorit, prezentatoare a ales să-și păstreze numele de familie din respect pentru tatăl său, fiind foarte apropiată de el.
Cine este Maria Iordănescu?
Maria Iordănescu este fiica fostului selecționer al echipei Naționale de fotbal. Vedeta face parte dintr-o familie numeroasă, având trei frați Alexandru, Andrei și Edward. Prezentatoarea, în vârstă de 25 ani, a absolvit în 2018 Academia de Studii Economice din București. Ulterior, Maria s-a îndreptat spre o carieră în televiziune, urmând cursurile unei școli de jurnalism. Cum provine dintr-o familie în care fotbalul este principalul subiect, frumoasa blondină a prezentat știrile sportive de la Look TV Plus. Unul dintre cele mai importante interviuri luate a fost cel al lui Gigi Becali. În momentul de față, Maria Iordănescu este prezentă pe micile ecrane de de la ora 7:00 la Focus la Prima Oră și seara de la 18:55 pe Prima TV la Focus Sport. Cu toate că este fiica lui Iordănescu, aceasta a fost nevoită să muncească pentru a-și face o carieră în lumea televiziunii.
„Tata este totul pentru mine și am avut de muncit ca lumea să nu spună că sunt doar fata lui Iordănescu.”, a declarat Maria Iordănescu.
Fiind singura fată din familie, aceasta a fost feblețea tatălui său. Vedeta este foarte atașată de Anghel Iordănescu și l-a susținut mereu din tribune. Frumoasa blondină a declarat într-un interviu că atunci când a participat la Euro 2016 a realizat „amploarea fenomenului fotbalistic”. Prezentatoare a precizat că deși nu era născută în 90′ pentru a-l vedea, știe că tatăl său a fost un mare jucător și antrenor.
„La Euro 2016 o imagine foarte frumoasă a fost când toată familia eram alături de el la primul meci, cu Franța. M-am bucurat foarte mult când am reușit după partidă să stăm împreună câteva ore.”, a menționat fiica lui Iordănescu.
Prezentatoare a avut parte de o nuntă de vis
Anul trecut, Maria Iordănescu a fost cerută în căsătorie de către Teodor Măgureanu. Cuplul a făcut cununia civilă în Barcelona în toamna lui 2021, iar de curând au oficializat momentul și la biserică. La fericitul eveniment, Maria Iordănescu a purtat o rochie superbă lungă, din dantelă cu o trenă imensă. Aceasta a sosit la biserică într-o limuzină de lux împreună cu nașa ei, Nicoleta Cone. În biserică a intrat la brațul tatălui său. Părul vedetei a fost prins într-un coc clasic, iar pe cap a avut un voal lung. Buchetul acesteia a fost format din trandafiri albaștri. De asemenea, domnișoarele de onoare au fost îmbrăcate în rochii albastre. Petrecerea a avut loc la Corbeanca, iar dansul mirilor a fost pe melodia „Die with you”, de la Beyonce. Printre invitații de la nuntă s-a numărat și Gigi Becali. Frumoasa prezentatoare a ales să-și păstreze numele de familie din respect pentru familia sa.
„Am păstrat și numele de Iordănescu. Am luat această decizie din dragoste față de familie, dar mai ales din respect și apreciere vis-a-vis de tatăl meu. A muncit o viață întreagă pentru acest nume și eu mă simt mândră și onorată să fiu urmașa tatălui meu. Deși toată viața am simțit o presiune din acest punct de vedere, acum știu cum să gestionez acest aspect, deci îmi rămâne doar să simt bucuria și onoarea de a purta același nume cu al tatălui și al fraților mei. Pe de altă parte, schimbarea numelui am asociat-o, încă din copilărie, cumva ca o pierdere a unei părți din identitatea proprie.”, a declarat Maria Iordănescu.
Maria Iordănescu a petrecut până dimineață alături de soțul său. Petrecerea a fost întreținută de către Wilmark și de către trupa Gipsy Casual. În a doua parte a serii, vedeta a purtat o rochie cu crăpătură pe picior. Frumoasa prezentatoare a avut parte de o nuntă de vis alături de cele mai importante persoane din viața ei. De o nuntă superbă a avut parte și Simona Halep împreună cu Toni Iuruc în vârstă de 42 ani.