Cine este Iulia Pârlea? Prezentatoarea a vorbit despre fostul său iubit, Alex Pițurcă

de: madalina.diaconu
14:45, 17 iun. 2022

Iulia Pârlea este noua prezentatoare a rubricii de meteo de la ProTv. Vedeta a precizat că a avut mari emoții în momentul în care a dat casting-ul. Prezentatoare are o vastă experiență în televiziune, de 14 ani.

În ceea ce privește viața sa amoroasă, frumoasa șatenă este singură. Aceasta a avut o relație de trei ani cu Alex Pițurcă. Cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, iar bărbatul este în prezent cu Cristina Ich și au împreună un băiețel.

Cine este Iulia Pârlea?

Iulia Pârlea este noua prezentatoare a rubricii Vremea, de la ProTV, din luna martie. Vedeta este în vârstă de 36 ani și are o experiență vastă în televiziune și radio. Aceasta a recunoscut că a avut mari emoții înainte de a începe din cauza brandului Pro. Mai mult de atât, job-ul pe care îl are în momentul de față i-a oferit o încredere mult mai mare în ea atât pe plan profesional, cât și personal. În cadrul unui interviu, vedeta a precizat cum a decurs casting-ul pentru prezentarea rubricii de meteo. Frumoasa șatenă a declarat că a fost o mare provocare și s-a simțit stângace. Aceasta a fost susținută de către Busu, pe parcursul interviului.

„Busu m-a ajutat foarte mult încă de la început! În ziua în care am dat proba, el era acolo și m-a încurajat. Mi-a spus să nu mă tem de nimic, pentru că totul se învață. Acum suntem buni colegi, el este mereu pus pe glume și ne binedispune pe toți.”, a declarat Iulia Pârlea.

Cariera în lumea televiziunii a început pe vremea când era model. Totul a luat naștere când agenția pentru care lucra a trimis-o la un casting, iar respectiva televiziune avea nevoie de un prezentator pentru rubrica meteo. Ulterior, frumoasa șatenă a luat lecții de dicție de la Ileana Cârstea și a început să prezinte știri din sport. Cu toate că nu avea în plan o carieră în televiziunea, prezentatoarea a precizat că abia după aproximativ doi ani și-a dat seama că acela este drumul pe care dorește să meargă.

„Primul job de prezentator tv l-am avut înainte să împlinesc 23 de ani. Nu știam mai nimic, recunosc! La prima emisie, „norocul” începătorului, nu mi-a mers casca. Prezentam sport, mă chinuiam să pronunț corect numele sportivilor străini. Prima oară când am văzut pe prompter: Bastian Schweinsteiger, am zis că leșin!”, a precizat vedeta în cadrul unui interviu.

O altă prezentatoare ce prezintă știrile din sport este și Maria Iordănescu. Aceasta a avut de curând o nuntă de vis alături de Teodor Măgureanu.

Prezentatoarea a vorbit despre fostul său iubit, Alex Pițurcă

Invitată la emisiunea lui Cătălin Măruță, Iulia Pârlea a vorbit despre relația pe care a avut-o cu Alex Pițurcă. Cei doi s-au despărțit în urmă cu trei ani. În momentul de față, bărbatul are o relație și un copil cu Cristina Ich. Tânăra a recunoscut faptul că a suferit după fostul iubit, dar a precizat că nu regretă nici o relație pe care a avut-o.

„Am fost împreună trei ani! Toate relațiile mele au fost serioase! Are prea multe vicii! Pe deasupra, este neasumat și imatur! Am suferit după ultima relație cu Alex Pițurcă. Nu regret nicio relație din toate pe care le-am avut. Ele m-au adus în acest punct. M-am axat pe muncă, de aceea am preferat să rămân singură. Ne-am despărțit acum trei ani. Nu am avut aventuri. S-a acoperit rana după Alex. Fuse și se duse, într-o altă viață”, a declarat frumoasa șatenă.

Cu toate că Iulia Pârlea atrage privirile tuturor bărbaților, aceasta nu a avut noroc în dragoste. Ba mai mult, în prezent este singură și își trăiește viața din plin. Aceasta a precizat că îi face plăcere să se plimbe mai ales pe malul mării și să călătorească. Cu toate că are un corp de invidiat, tânăra a precizat că nu face sport. Printre persoanele publice ce au o carieră în lumea televiziune se numără și Florentina Raiciu, ce a pozat în Playboy.