Cine este Ducu Ion și de ce a divorțat de frumoasa Diana Dumitescu
Ducu Ion a crescut pe platourile de filmare, iar în cele din urmă acesta a dezvoltat o pasiune pentru fotografie. Vedeta a devenit producător, unele dintre cele mai celebre seriale ale sale fiind „Adela” și „State de România”. În trecut, producătorul a fost căsătorit cu Diana Dumitrescu însă relația celor doi a luat sfârșit la patru ani după mariaj.
În momentul de față, vedeta are o familie frumoasă alături de actrița Ioana Blaj. Acesta rămas în continuare în relații bune cu Diana Dumitrescu.
Cine este Ducu Ion? Detalii din viața producătorului
Ducu Ion, în vârstă de 40 ani, a crescut pe platourile de filmare din Buftea. Fiul regizoarei Ruxandra Ion a moștenit simțul artistic din familie. Părinții acestuia au lucrat pe platourile de filmare de la deschiderea postului ProTV. Încă de la o vârstă fragedă, producătorul a făcut câteva sketchuri pentru Abracadabra. Printre serialele și filmele pe care le-a produs se număra: „State de România”, „Îngerașii”, „Minte-mă frumos” și „Adela”. Una din pasiunile lui Ducu este fotografia. Acesta a realizat un pictorial incendiar cu fosta sa soție Diana Dumitrescu. În momentul de față, producătorul este căsătorit cu Ioana Blaj.
După șase ani de relație, cei doi s-au decis să facă pasul cel mare în anul 2019. Au ales chiar și o zi de 13, neținând cont de superstiții. Cuplul au împreună doi băieți, pe Filip în vârstă de 7 ani și Tudor de 4 ani. Producătorul și-a cerut iubita în căsătorie chiar de ziua lui, întrebând-o dacă îi poate face un cadou mai special.
„De ziua lui, m-a întrebat dacă pot să-i fac un cadou mai special. I-am zis, DA. La mulți ani, Ducu!”, a scris Ioana Blaj la descrierea unei poze pe rețelele de socializare.
Înainte de a fi căsătorită cu Ducu Ion, actrița a avut o relație cu Paul Ipate. Deși cei doi au fost împreună pentru o perioadă lungă de timp, departe de ochii presei, în cele din urmă relația a luat sfârșit. Ulterior, cei doi au continuat să colaboreze pe platourile de filmare.
De ce a divorțat producătorul de Diana Dumitrescu?
Diana Dumitrescu și Ducu Ion au avut un mariaj de patru ani. Deși s-a zvonit că relația celor doi ar fi luat sfârșit din cauza Adelei Popescu, fosta soție a producătorului a declarat într-un interviu că nu este adevărat. Vedeta a declarat că adevăratul motiv pentru care s-au despărțit a fost faptul că actrița era în depresie. Deși avea tot ce își putea dori, o carieră înfloritoare și un soț grijuliu, aceasta era nefericită.
Actrița a declarat că nu se mai regăsea în relația alături de fostul soț, că nu mai avea nimic în comun cu acesta și erau ca doi străini în casă. Diana Dumitrescu a fost de părere că relația lor a funcționat la început pentru că erau amândoi pe platourile de filmare. În momentul în care nu au mai lucrat împreună și au început să petreacă din ce în ce mai puțin timp amândoi, actrița și-a dat seama că de fapt nu au nimic în comun. Deși au divorțat, cei doi au rămas în relații bune, iar soacra sa, Ruxandra Ion a declarat că se înțelege în continuare bine cu actrița. Diana Dumitrescu și-a refăcut viața alături de Alin Boroi. Printre vedetele ce s-au recăsătorit se numără și interpreta de muzică populară Emilia Ghinescu.
Deși a divorțat de Diana Dumitrescu, Ducu Ion și-a regăsit fericirea în brațele frumoasei Ioana Blaj. Cei doi au doi copii frumoși și sunt foarte fericiți împreună.