Cine are voie să intre în orice apartament sau garsonieră fără acord! Proprietarii care se opun vor fi amendați

de: Mirela Todosi
11:00, 29 oct. 2024

Mulți români vor să afle cine are voie să intre în orice apartament sau garsonieră fără acord! Legea spune că la bloc există situații în care proprietarii, fie că vor sau nu vor, sunt obligați să permită accesul anumitor persoane în apartament sau în garsonieră. Proprietarii care se opun vor fi amendați.

Cine are voie să intre în orice apartament sau garsonieră fără acord!

O lege care îi vizează pe cei care stau la bloc se referă la faptul că anumite persoane au voie să intre în orice apartament sau garsonieră, în anumite condiții, fără acordul proprietarului. Potrivit Legii nr. 196/2018, cea a asociațiilor de proprietari, proprietarul are obligația de a permite accesul unui membru al asociației în apartamentul său, pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență.

Pe lângă președintele de bloc, administratorul are și el dreptul să intre în apartamentul unui proprietar după ce acesta a primit o notificare scrisă prin care este anunțat că trebuie să permită accesul în locuința personală pentru rezolvarea unei probleme.

Accesul în locuință se face pe baza unui preaviz motivat scris, din partea asociației de proprietari, de 5 zile (pentru construcții/reparații) sau de 24 de ore (pentru situații de urgență).

Ce sancțiuni riscă proprietarii

Există situații în care proprietarii refuză accesul persoanelor competente în locuința proprie. În aceste situații, legea e clară. Ei pot fi amendați cu sume între 500 și 3.000 de lei. Amenda se aplică de Poliția Locală, primari sau împuterniciții lor.

,,În cazul în care proprietarul nu permite accesul în proprietatea sa, în conformitate cu prevederile alin. (1), acesta răspunde civil şi penal, după caz, pentru toate prejudiciile create proprietarilor afectaţi, în condiţiile legii.”

Dacă proprietarii suferă un prejudiciu după executarea lucrărilor, aceștia vor fi despăgubiți de către asociația de proprietari din fondul de reparații.

În cazul în care se fac lucrări de renovare în apartamentul personal la inițiativa proprie și acestea cauzează daune locuințelor vecine, proprietarul va fi responsabil pentru acoperirea costurilor necesare pentru repararea acestora. Dacă un calorifer plin cu apă se sparge în apartamentul personal, vei fi responsabil pentru repararea daunelor și pentru orice cheltuieli suplimentare legate de pierderile de apă. Cert este că orice schimbare în proprietatea individuală trebuie comunicată asociației de proprietari pentru a fi înregistrată în jurnalul clădirii. Documentele necesare includ o copie a autorizațiilor, procesul-verbal de recepție și schițele corespunzătoare. Dacă o persoană locuiește la ultimul etaj și terasa imobilului prezintă fisuri, este important să anunțe asociația de proprietari și să solicite reparații efectuate de specialiști. Cheltuielile pentru aceste lucrări vor fi împărțite între toți proprietarii din clădire.

Viața la bloc implică respectarea mai multor reguli. De exemplu, proprietarii trebuie să țină cont de părerea vecinilor în momentul în care fac lucrări de renovare atât în interior, cât și în exterior. Au nevoie de autorizații de construcții în anumite cazuri, conform prevederilor legale. În cazul în care o intervenție afectează structura de rezistență a clădirii sau aspectul arhitectural, nu se poate executa decât cu autorizațiile și avizele necesare.

Cert este că proprietarii de apartamente sunt obligați să primească anumite persoane în locuință, în caz de urgență. Este vorba despre președintele de bloc și administratorul. Proprietarul are obligația de a permite accesul unui membru al asociației în apartamentul său pentru realizarea lucrărilor de construcții sau reparații ori în situații de urgență.