Cinci promisiuni obținute de sindicate după ce au blocat trezoreriile din țară

de: Carmen Ciobanu
18:00, 11 aug. 2023

Angajații din Finanțe, care au protestat, vineri, 11 august, pentru a doua zi la rând, au obținut promisiunea guvernanților că nu vor fi făcute disponibilizări în instituțiile din subordinea Ministerului Finanțelor și au primit un termen până la care va fi elaborat un act normativ normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătorești.

Nu vor exista disponibilizări în instituțiile din Finanțe

Anunțul a fost făcut de reprezentanții Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor „SED LEX”, după mai bine de trei ore de negocieri cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

„Ministerul Finanțelor se obligă că nu vor exista disponibilizări la nivelul aparatului propriu și unităților subordonate, cu precizarea că nu există o formă oficială pusă în transparență decizională, cele apărute în spațiul public nefiind asumate.

Până la data de 21 august 2023, Ministerul Finanțelor va elabora proiectul de act normativ prin care se vor egaliza salariile la nivelul maxim în plată în cadrul sistemului fiscal, luând în calcul hotărârile judecătorești.

Ministerul Finanțelor va susține în cadrul Guvernului introducerea familiei ocupaționale finanțe în viitoarea lege a salarizării.

De asemenea, se va constitui un comitet de lucru format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor și sindicatelor cu scopul de a elabora statutul angajatului din finanțe.

Înființarea, prin reorganizarea structurilor existente din ANAF și din aparatul central a unui Institut Național de Fiscalitate, cu rol în formarea continuă și perfecționarea angajaților din domeniul finanțelor publice”.

Reamintim că joi angajații Ministerului Finanțelor au declanșat un protest spontan, pe holurile ministerului, nemulțumiți de preconizatele măsuri fiscale pregătite de guvern pentru reducerea cheltuielor bugetare, în condiţiile în care acestea ar afecta peste 22.000 de persoane din sistem. Conform liderilor sindicali, măsurile ar aduce o reducere salarială de circa 700 de lei unui angajat, însă se vor pierde şi o serie de posturi şi de sporuri.

„SED LEX” a anunțat că 18.000 de salariați ai Fiscului au protestat vineri în toată țara, solidarizându-se cu protestul de joi de la Ministerul Finanțelor.

Nemulțumirile angajaților din Finanțe

Conform sindicaliștilor, ordonanța pregătită de guvern, care îi nemulțumește, conține prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
  • Indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desființarea biroului și funcției de șef birou
  • Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.

Sindicaliştii solicită egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare.