Cinci persoane, diagnosticate cu Covid-19 după ce s-au vaccinat împotriva virusului, la Iaşi
Vineri, 8 ianuarie 2020, s-au diagnosticat cu Covid-19 cinci persoane, după ce s-au vaccinat anti coronavirus, la Iaşi. Conform prospectului, avem o protecţie slabă la a 7-a zi, iar protecţia maximă apare la 10-12 zile după administrarea celei de-a doua doze.
De pe lista personalului medical nu se vaccinează toţi deoarece între timp alţi medici s-au pozitivat. Persoanele infectate cu noul coronavirus au aproape toate simptomele, dar sunt forme medii. În galeria foto prezentăm prospectul vaccinului anti-Covid-19, unde sunt prezentate cele mai importante detalii.
Lista completă a centrelor de vaccinare Covid-19 din judeţul Iaşi
Prefectul Județului Iași, Marian Grigoraș a organizat ieri, 7 ianuarie 2021, o întâlnire cu primarii și reprezentanții celor 13 unități administrativ-teritoriale în care vor funcționa centrele zonale de vaccinare, fiind discutate amănunte legate de funcționarea în viitorul apropiat a acestor centre. Este vorba despre Mun. Iași, Pașcani, Hârlău, Tg. Frumos, Podu Iloaiei, Miroslava, Holboca, Tomești, Ciurea, Belcești, Deleni, Răducăneni și Popricani.
Pentru o repartizare echilibrată la nivel teritorial, am solicitat includerea în lista inițială a comunei Voinești și a comunei Hălăucești.
„Am văzut o foarte mare deschidere și dorință de implicare din partea tuturor primarilor, ceea ce arată că este conștientizată pe deplin importanța vaccinării și necesitatea organizării în cele mai bune condiții a acestei proceduri. La discuții au participat și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, precum și cei ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Iași”, a declarat prefectul.
Nr. crt. | Denumire locație | Adresa |
1 | CENTRUL DE ZI PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE – VOVIDENIA | Strada Vovodenia nr.5 |
2 | PT 3 ALEXANDRU CEL BUN | Strada Roman Vodă |
3 | PT 2 MOARA DE FOC | Str. Păcurari nr.135 |
4 | PT 27 TĂTĂRAȘI | Str. Ciornei bloc D4 |
5 | COLEGIUL NAŢIONAL „COSTACHE NEGRUZZI”, IAŞI – SALA DE GIMNEASTICĂ | Str. Toma Cozma nr.4 Iasi |
6 | COLEGIUL NAȚIONAL „MIHAI EMINESCU”, IAŞI | Str. M. Kogalniceanu nr.10 Iasi |
7 | COLEGIUL TEHNIC „IOAN C. ŞTEFĂNESCU”, IAŞI | Str. Socola nr.51-53 Iasi |
8 | LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI TELECOMUNICAŢII „GHEORGHE MÂRZESCU”, IAŞI | Str. M. Sturdza nr.43 Iasi |
9 | LICEUL TEHNOLOGIC ECONOMIC „VIRGIL MADGEARU”, IAŞI | Str. Plaiesilor nr.9 Iasi |
10 | LICEUL TEORETIC „MIRON COSTIN”, IAŞI | str. Musatini nr.12 Iasi |
11 | LICEUL TEORETIC WALDORF, IAŞI | Calea Chisinaului nr.132 bis Iasi |
12 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „BOGDAN PETRICEICU HAŞDEU”, IAŞI | Str. I .Creanga nr.27 Iasi |
13 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „DIMITRIE A. STURDZA”, IAŞI | str. Cetatuia nr.3 Iasi |
14 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „GEORGE CĂLINESCU”, IAŞI | str. Amurgului nr.21 Iasi |
15 | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „ȘTEFAN BÂRSĂNESCU”, IAŞI | str. Zugravi nr.12 A Iasi |
16 | Cabinetul Medical Regina Maria | Str. Grigore Ghica Vodă |
În județul Iași, pe lângă cele 23 de centre de vaccinare pentru personalul medical, sunt stabilite 31 centre de vaccinare, la care se vor adăugă 3 caravane mobile (pentru persoanele aflate în centre rezidențiale și medico-sociale, nedeplasabile sau aflate în zone izolate). De asemenea, vor fi considerate centre de vaccinare și centrele sociale pentru îngrijirea diferitelor categorii de persoane (persoane în vârstă sau cu dizabilități).
Cele 31 de centre de vaccinare din județul Iași sunt situate astfel:
- 16 centre de vaccinare în municipiul Iași,
- 4 în municipiul Pașcani
- câte un centru teritorial de vaccinare în următoarele localități: Miroslava, Holboca, Tg. Frumos, Tomești, Hârlău, Ciurea, Belcești, Deleni, Podu Iloaiei, Răducăneni și Popricani.
La nivel național s-a stabilit că unul dintre cele 7 centre regionale de stocare și de distribuire a vaccinului împotriva Covid-19 desemnate oficial se află în Iași, la Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Iacob Czihac” Iași.