Chirurgul a fost scutit de vină! Adolescentul răpus de peritonită, o tragedie fără responsabili

de: Simona Ciobanu
15:20, 19 dec. 2024

Moartea unui adolescent de 16 ani din Gorj, răpus de peritonită după ce a așteptat ore întregi în spital fără a fi operat, a zguduit opinia publică. Ancheta internă a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, finalizată după mai bine de o lună de investigații, a stabilit că medicul chirurg care a refuzat să-l opereze nu este vinovat pentru deznodământul tragic.

Potrivit raportului întocmit de comisia de cercetare a spitalului, chirurgul de gardă a considerat că depășește limitele competențelor sale să intervină chirurgical în cazul adolescentului. Această decizie, deși controversată, nu a fost considerată o abatere profesională. Comisia a constatat că medicul a consultat pacientul, dar nu s-a simțit capabil să efectueze operația necesară.

În schimb, vina a fost atribuită unui medic de urgență care l-a preluat pe tânăr. Se pare că acesta nu a completat corespunzător foaia de observație, omisiune considerată o eroare procedurală gravă.

Cronologia unei tragedii anunțate

Adolescentul a fost adus de urgență cu ambulanța la Spitalul Județean din Târgu Jiu la începutul lunii noiembrie. Starea sa era critică, însă a rămas în spital fără a primi intervenția salvatoare. Chirurgul de gardă a refuzat să-l opereze, iar ambulanța din Gorj nu avea medic disponibil în tura de noapte pentru a-l transfera la un spital mai bine echipat.

După șase ore de agonie, băiatul a murit din cauza peritonitei, o afecțiune care, cu o intervenție promptă, ar fi putut fi tratată.

Raportul comisiei a recomandat sancționarea medicului de urgență pentru neglijență în documentarea cazului. Managerul spitalului urmează să stabilească măsurile disciplinare.

Tragedia rămâne un exemplu dureros al problemelor din sistemul medical românesc: lipsa personalului calificat, proceduri administrative greoaie și decizii medicale luate sub presiune. Deși chirurgul a fost declarat nevinovat, cazul ridică întrebări fundamentale despre responsabilitatea medicală și limitele competențelor profesionale în situații de urgență.