Chec cu nutella și fulgi de cocos. Cum să prepari cel mai bun desert pentru copii
Printre preferințele celor mici se află deliciosul chec cu nutella și fulgi de cocos. Acesta este ușor de făcut, iar gustul aromat amintește de copilărie. Pe lângă rețeta tradițională a bunicii, checul poate fi făcut și cu ingrediente inedite pentru a obține un desert savuros și pe placul tuturor. Checul este nelipsit de la mesele festive, dar și atunci când vrem să ne bucurăm de un preparat delicios. Iată cum să prepari cel mai bun desert pentru copii.
Chec cu nutella și fulgi de cocos, desertul preferat de cei mici
Este cunoscut faptul că dulciurile sunt preferatele copiilor, însă mămicile își doresc un desert sănătos pentru cei mici. De aceea, ideal pentru aceștia este pufosul chec cu nutella și fulgi de cocos. Acesta este ușor de preparat, iar gustul și aspectul deosebit vor fi cu siguranță pe placul tuturor.
Pentru a prepara un chec pe gustul celor mici, mămicile folosesc nutella pentru a face un desert delicios.
Un alt desert sănătos pentru copii este tarta cu mere caramelizate. Aceasta reprezintă un adevărat deliciu și poate fi făcută pentru masa festivă de Paște.
Pentru a pregăti un chec delicios cu nutella și fulgi de cocos avem nevoie de câteva ingrediente și de un plus de imaginație pentru a oferi preparatului un aspect deosebit.
Ingrediente
3 ouă
150 g zahăr
sare
75 ml ulei de floarea soarelui
150 g făină de calitate
1 pliculeț de praf de copt
150 g fulgi de cocos
150 ml lapte
5 linguri nutella
Cum să prepari cel mai bun chec cu nutella
Se pun ouăle împreună cu zahărul și sarea într-un bol mare și se amestecă până se obține o compoziție spumoasă. Se adaugă uleiul apoi se amestecă bine.
După ce se adaugă făina și praful de copt, se amestecă împreună cu fulgii de cocos, apoi se adaugă laptele și se mixează compoziția.
Între timp se pregătește tava în care vom coace checul. Se unge tava cu ulei sau unt, apoi se toarnă puțină făină. Se toarnă în tavă compoziția pentru chec, apoi deasupra se pun 5 linguri de nutella. Compoziția trebuie să fie cremoasă, ușor curgătoare, de aceea borcanul cu nutella trebuie pus dinainte în apa fierbinte.
Pentru un aspect deosebit și un plus de savoare se pot pune deasupra fulgi de cocos. Se pune checul la cuptor timp de 30 de minute, însă se verifică dacă este gata cu ajutorul unei scobitori. Se lasă checul la răcit, apoi se taie felii subțiri.
Pe lângă deliciosul chec cu nutella, mămicile pregătesc pentru cei mici și biscuiți de casă pentru copii. Aceștia sunt ușor de preparat și gustoși, iar în funcție de ingredientele folosite, aceștia pot fi incluși și în alimentația persoanelor cu diabet.
Gospodinele se întrec în tot felul de rețete când vine vorba de desert, iar printre prăjiturile preferate sunt cele fără zahăr, extrem de sănătoase. Acestea necesită mai multă muncă, însă gustul savuros va fi cu siguranță apreciat de toți cei de la masă.
Pe lângă rețetele tradiționale de desert, putem opta pentru ingrediente aparte atunci când ne dorim un preparat sofisticat și delicios.
Un desert preferat de copii este deliciosul chec cu nutella și fulgi de cocos. Acesta este pregătit de tot mai multe mămici dornice să îi răsfețe pe cei mici cu un desert gustos și sănătos.