Channing Tatum debutează ca regizor

de: Cezar Bulgaru
14:21, 08 nov. 2019

Channing Tatum debutează ca regizor. Celebrul actor îşi va face debutul ca regizor în colaborare cu Reid Carolin. Tatum va fi şi protagonistul acestei comedii ce se va intitula „Dog”.

Channing Tatum îl va interpreta pe fostul „ranger” Briggs care alături de câinele lui Luluun va străbate coasta Pacificului. Scopul lor este acela de a ajunge la funeraliile fostului său şofer şi bun prieten.

Channing Tatum debutează ca regizor

Briggs şi câinele său vor trece prin fel de fel de întâmplări hazlii.  Psihoterapeuţi excentrici, animale, fermieri de pe plantaţii de marijuana şi alte conflicte il vor face pe  ranger  să deprindă noi învăţăminte.

Tatum şi Carolin au scris scenariul alături de Brett Rodriguez, iar filmările vor începe în primăvara-vara anului 2020. Comedia ‘Dog’ va repeta echipa creată în jurul filmului ‘Magic Mike’, dar şi a continuării sale ‘Magic Mike XXL’,

Tatum va interpreta de data aceasta rolul unui ranger, un soldat specializat în supravegherea unui anumit teritoriu, în special de la frontieră.

Această categorie militară a atins o mare popularitate datorită serialului ‘Walker, Texas Ranger’, cu Chuck Norris în rolul principal şi difuzat în perioada 1993 – 2001.

În 2004, Tatum și-a început cariera actoricească, apărând într-un episod din serialul de televiziune CSI: Miami. Primul său rol a fost în filmul „Coach Carter”. În anul 2006, Tatum a jucat în Step Up, film care l-a propulsat in atenția marilor regizori.

În iulie 2009 Channing şi-a unit destinul cu logodnica sa, actriţă Jenna Dewan, alături de care a jucat în filmul Step Up (Dansul dragostei).