CFR Cluj a crezut că a dat lovitura cu Alexandru Chipciu, dar acum vrea să se despartă de el!

de: BZI.ro
02:00, 15 mai 2021

CFR Cluj a crezut că va da lovitura cu Alexandru Chipciu (31 de ani), dar acum mijlocașul pare tot mai aproape de despărțirea de gruparea din Gruia. Chipciu mai are contract cu ardelenii până în vara anului viitor, dar cifrele nu sunt de partea internaționalului român. Plătit foarte bine de campioni, cu 20.000 de euro pe lună plus o primă de instalare în valoare de 400.00 de euro achitată în mai multe tranșe, fotbalistul nu a bifat cote importante în tricoul echipei antrenată acum de Edi Iordănescu. Două goluri și patru pase decisive a izbutit Chipciu pentru CFR Cluj, în acest sezon, astfel că viitorul său la clujeni pare fragil în acest moment.
Se pare că diriguitorii lui CFR Cluj își doresc o despărțire elegantă de jucător. Tocmai de aceea i-ar fi propus acestuia să vină cu o ofertă concretă și va fi lăsat imediat să plece.

Vești proaste pentru Alexandru Chipciu! A fost și amendat de Jandarmerie

În afara veștilor primite din partea conducerii lui CFR Cluj, care vrea să se despartă de el, Chipciu s-a mai ales și cu o amendă, în valoare de 500 de lei, din partea Jandarmeriei, după ce a înjurat și bruscat un suporter, luni seară, anunță Digi24.
CFR Cluj-Sepsi, scor 0-1, a constituit o surpriză mare a campionatului, iar această înfrângere care pune în pericol câștigarea titlului a provocat mulți nervi la echipa ardeleană. Sancțiunea primită de fotbalist a fost aplicată după ce un suporter al CFR-ului l-a contestat pe Chipciu pentru rezultat, iar fotbalistul s-a enervat și l-a împins câțiva metri pe omul respectiv.

Alex Chipciu a fost amendat cu 500 de lei de Jandarmerie pentru altercația cu un suporter

Ulterior, sportivul și-a cerut scuze pentru conflict și a recunoscut că nu trebuia să reacționeze așa, dar și că speră să se revanșeze față de suporteri prin câștigarea campionatului.
Fotbalistul i-a pus mâna în gât omului respectiv și l-a împins câțiva metri, iar spiritele s-au calmat doar în urma intervenției altor persoane aflate în zonă, printre care și Latovlevici.

„Nu mă onorează o astfel de ieșire”, a recunoscut Chipciu.

„Îmi pare rău pentru situația creată. Nu trebuia să reacționez așa, indiferent de ce mi-ar fi zis. Sper să luăm campionatul și să-i facem fericiți pe suporteri!”, a mai spus Alexandru Chipciu.