Cererea de ridicare a imunității deputatului Nicolae Bănicioiu se discută astăzi în Permanent

de: Cristian Zavastin
11:16, 21 oct. 2020

Cererea de ridicare a imunității deputatului de Iași Nicolae Bănicioiu a ajuns în Camera Deputaților și apare pe ordinea de zi a Biroului Permanent. Cererea urmează să fie trimisă Comisiei Juridice a Camerei Deputaților.

Procurorii au cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită și trafic de influență pe lângă ministrul Sănătății din acea perioadă.

Nicolae Bănicioiu a declarat că dorește să i se ridice cât mai repede imunitatea pentru că nu are nimic de ascuns și a precizat că nu va mai candida la alegerile parlamentare.

Deputatul de Iași Nicolae Bănicioiu va fi anchetat pentru suspiciuni de săvârșire a unor fapte de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către unităţile spitaliceşti publice situate pe raza Municipiului București și a județului Ilfov și aflate în subordinea Ministerului Sănătății, se arată într-un comunicat al DNA.

Acuzaţiile aduse fostului ministru Bănicioiu

Procurorii fac o investigație care vizează suspiciuni de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din București și județul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătății.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

„În perioada 21 decembrie 2012 – 5 martie 2014, persoana respectivă, în calitate de ministru, ar fi acceptat promisiunea a doi oameni de afaceri și ar fi primit direct, de la unul dintre aceștia, suma totală de 1.292.122 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra ministrului Sănătății și a funcționarilor publici din cadrul acestei instituții și că îi va determina să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, acte reprezentate de:

-numirea în funcția de manager/menținerea în funcția de manager a unor persoane la conducerea spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, spitale cu care firmele controlate de cei doi oameni de afaceri aveau contracte încheiate sau desfășurau proceduri de achiziții publice,

-alocarea de sume de bani spitalelor publice aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cu care firmele celor doi oameni de afaceri aveau contracte în derulare.

Ulterior, aceeași persoană ar fi primit de la aceiași oameni de afaceri, prin intermediul unui complice, suspect în cauză, suma totală de 2.612.389 lei în legătură cu exercitarea atribuțiilor de ministru, funcție deținută în perioada 05.03.2014-17.11.2015”, transmite Direcția Națională Anticorupție.

Activitatea fostului ministru Banicioiu în Parlamentul României se apropie de zero

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a încasat anul trecut, în fiecare lună, nu mai puţin de 18.000 lei de la Camera Deputaților pentru a reprezenta județul Iași. Pus de la București pe lista de parlamentari din Iași la începutul mandatului, în anul 2016, Nicolae Bănicioiu, care ulterior a trecut la pro România, nu a catadicsit să mai calce prin județul Iași.

Deşi nu a făcut nimic notabil a putut ridica în decursul anului 2019 suma exporbitanta de 224.640 lei, din indemnizaţiile parlamentare. Bănicioiu reprezintă teoretic județul Iași, chiar dacă nu mai face parte din structurile PSD, ci a ajuns la Pro România.