Centru pentru tratarea infertilității pe locul Maternității „Elena Doamna” Iași. Primele detalii despre proiectul de 11,6 milioane de euro
Consiliul Județean Iași vrea să ridice un centru regional pentru tratarea infertilității într-un spațiu din zona centrală a municipiului. Pe o parte din terenul pe care se află Maternitatea „Elena Doamna” va apărea un astfel de centru ce va fi construit prin fonduri europene. Proiectul va fi supus dezbaterii plenului Consiliului Județean Iași
Un centru regional pentru tratamentul infertilității va fi construit pe o suprafață de 8.517 metri pătrați în municipiul Iași. Terenul se află în patrimoniul Consiliului Județean (CJ) Iași pe locul actual al Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna”. Activitatea maternității va fi comasată cu cea a spitalului similar „Cuza Vodă”, iar pe locul din zona centrală a orașului va apărea noul centru ce va fi construit și dotat în baza fondurilor de la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), mecanism derulat cu sprijinul Comisiei Europene. O altă sursă de investiții ar putea fi și Programul Operațional Sănătate 2021-2027. Valoarea investiției este de 55,8 milioane de lei (11,6 milioane euro). În Iași sunt centre de fertilizare in vitro private, unde femei din toată țara vin la tratament. Autoritățile județene vor să deschidă și un astfel de centru în sistemul public.
Cum va arăta noul centru pentru tratarea infertilității Iași?
CJ a prezentat și primele detalii despre noul proiect ce va apărea pe locul actual al Maternității „Elena Doamna” din Iași. Conform proiectului de hotărâre, centrul va avea cel puțin 120 de paturi.
„Obiectivul principal al proiectului este acela de a ameliora diagnosticul și tratamenul infertilității. Prin realizarea acestui proiect se dorește a se asigura o locație optimă din punct de vedere al amplasării, amenajării și echipării centrului. Aici ar urma să fie acordată asistența medicală pentru această afecțiune pentru toate pacientele din zona Moldovei. În urma implementării proiectului, va rezulta un spațiu medical modern integrat spitalului, dotat corespunzător, cu 120 de paturi”, se arată în proiectul de hotărâre.
Proiectul a mai fost luat în dezbatere de CJ Iași, însă nu a fost dus până la capăt de administrațiile precedente. În urma actualei decizii, Iașul va avea o singură maternitate.
Lista dotărilor în noul centru din municipiul Iași
În afara construcției, CJ se va ocupa și cu dotarea noului centru medical din centrul orașului Iași. Costurile estimate pentru dotări sunt de aproximativ 1 milion de euro. Laboratorul de fertilizare in vitro va avea sonde vaginale, sistem puncție, echipament pregătire material biologic, consumabile. Va mai fi inclusă și o hotă cu masă de lucru, incubator, microscop cu fază de contrast, două incubatoare CO2 cu suprapresiune de câte 200 de litri. În plus, în lista dotărilor va mai apărea și un manipulator cu reglaj semiautomat, un sistem termostat pentru manipulare gameți, sistem de criocongelare, două centrifuge, microscop stereo, sistem de aspirație ovocitară. De asemenea, noul centru regional pentru tratamentul infertilității va mai beneficia de un analizator rapid hormonologie, un sistem de hatching cu laser, incubator bench-top 6 compartimente.
Proiect major pentru noul centru regional din Iași
În afara celor 120 de paturi vor mai fi și truse de prim-ajutor cu defibrilator (17 mii lei), 2 EKG portabile (14 mii lei), dar și 1 sistem hidraulic pentru pacienți cu dizabilități motorii (3 mii lei). În proiectul de hotărâre se mai arată și faptul că noul centru va beneficia de 10 cărucioare pentru pacienți (7 mii lei), două tărgi mobile cu protecție laterală (14 mii lei). De asemenea, vor mai apărea și 12 cărucioare din inox pentru tratamente (12 mii lei), 8 canapele de consultații (8 mii lei) și 40 de dulapuri vestiare (12 mii lei).
Pentru 55 de mii de lei va fi dotată și o spălătorie cu 3 mașini profesionale de spălat și două calandre. Centrul va cuprinde și un laborator de bacteriologie dotat cu 3 hote hepa, 6 mese inox, 4 microscoape cu fluorescență, centrifuga specifica, pipete semiautomate, instrumentar de sticlă, autoclav cu capacitate 200 de litri, mobilier birou. Valoarea estimativă a acestora va fi de 330 de mii de lei. La centru vor mai fi și 3 lifturi, dintre care două pentru pacienți și unul pentru personal și hrană. Valoarea acestora va fi de 414 mii de lei. În centru va fi amenajată și o farmacie. Aceasta va fi dotată cu mobilier în valoare de 10 mii de lei.