Centric IT Solutions România a acordat încă 15 burse a câte 4.000 de lei elevilor ieșeni!

de: Redacția BZI
02:00, 30 nov. 2022

Centric IT Solutions România a acordat încă 15 burse elevilor cu cele mai bune rezultate la matematică și informatică din cele mai bune licee din Iași. Sorin Greu este un fost bursier care lucrează la Centric ca intern pe software development. Acesta spune că bursa Centric a făcut o diferență pe parcursul lui profesional, sprijinul material fiind foarte important

Centric IT Solutions România a alocat până acum 426.000 lei pentru bursele elevilor de la liceele ieșene în cei opt ani de când a înființat, împreună cu Fundația Comunitară Iași, Fondul de burse Centric pentru susținerea tinerilor pasionați de științe exacte deoarece una dintre principalele preocupări ale companiei este de a investi în viitorul comunității.

Ajuns la ediția cu numărul VIII, Fondul de burse Centric a acordat săptămâna trecută cele 15 burse în valoare de 4.000 de lei pe care tradițional le oferă anual elevilor din liceele ieșene cu profil real, în ideea că prin investiția în educație, într-un domeniu strategic pentru dezvoltarea Iașului, contribuie la creșterea unui oraș dinamic și modern.

Centric IT Solutions România a acordat încă 15 burse! Primul program derulat de o companie ieșeană

Fondul de burse Centric este o inițiativă a Centric IT Solutions România și a Fundației Comunitare Iași care se adresează adolescenților cu rezultate bune la informatică și matematică din cele mai bune licee ieșene (Colegiul Național Iași, Liceul de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Colegiul „Costache Negruzzi”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”, Liceul Teoretic „Miron Costin”, Liceul Teoretic „Al. I. Cuza”).

Fondul de burse Centric este primul program derulat de o companie ieșeană, în care echipa companiei se implică atât prin fondurile acordate, cât și prin activitățile de consiliere profesională și dezvoltare personală a bursierilor. Compania consideră că tinerii cu rezultate excepționale în științe trebuie susținuți în educația lor ca să poată decide dacă în traseul carierei vor să facă performanță în IT. Angajații Centric văd în liceenii de azi pe colegii lor de mâine și le place să investească în relații de lungă durată, în oameni și în performanță.

Sorin Greu, software development la Centric: „Sunt recunoscător că am avut ocazia să cunosc mai bine industria IT”

Un bun exemplu este fostul bursier Sorin Greu, care în prezent lucrează la Centric ca intern pe software development. Prin intermediul Fundației Comunitare Iași l-a întâlnit pe mentorul său Andi Grădinăriu și întreaga echipă de la Centric.

„Timp de patru ani Andi a fost disponibil să mă învețe și să mă ajute, dar mai mult de atât am simțit mereu că învățăm unul de la celălalt și această dinamică ne-a ajutat să ne dezvoltăm. Bursa Centric a făcut diferența în parcursul meu profesional”, declară Sorin Greu.

El consideră că sprijinul material este foarte important, dar apreciază în egală măsură implicarea celor de la Fundație și de la Centric alături de bursieri.

„Când îi vezi pe cei de la Fundație și Centric că le pasă de parcursul bursierilor, că vin către tine cu sugestii ca să îți atingi obiectivele, că te motivează atunci când crezi că nu mai există opțiuni, nu ai cum să nu îți dorești să faci maximul din ce poți. Așadar, sunt recunoscător că am avut ocazia să cunosc mai bine industria IT, să cunosc oameni cu o experiență mare în domeniu și că am legat prietenii care definesc cine sunt eu astăzi”, afirmă Sorin Greu.

Centric IT Solutions România a acordat încă 15 burse a câte 4.000 de lei elevilor ieșeni pentru că prin investiția în educație, orașul Iași se dezvoltă, devenind un oraș dinamic și modern.