Celebrul Dan Bordeianu, prezent la proiecția de gală a filmului „Căutătorul de vânt”, la Iași!
Lungmetrajul „Căutătorul de vânt”va rula într-o proiecție de gală la Cinema Ateneu din Iași, luni, 14 martie 2022, de la ora 20:00, în prezența regizorului Mihai Sofronea și actorului din rolul principal, Dan Bordeianu. Producția „Căutătorul de vânt” a avut premiera la TIFF – Transilvania International Film Festival 2021 și a fost inclusă în competiția oficială Sofia International Film Festival.
Filmul „Căutătorul de vânt”este o poveste despre viață și moarte care ne plasează în situația „Ce-am face cu timpul nostru care ne-a mai rămas de trăit? Cum facem ca fiecare zi să fie o mică viață în sine?”.
Lungmetrajul ne invită să ne alăturăm călătoriei lui Radu (Dan Bordeianu) care alege să fugă de moarte și traversează ţara la volanul maşinii sale până la epuizarea sa materială și spirituală. Bărbatul se refugiază departe de oraș, doar ca să descopere noi motive pentru a trăi. Un adevărat tur de forță și emoție pentru actorul Dan Bordeianu, alături de alte două personaje interpretate de Olimpia Melinte și Adrian Titieni.
Actorul din celebrel e seriale românești este protagonistul peliculei „Căutătorul de vânt”
Actorul Dan Bordeianu care a jucat în celebrele seriale românești „Numai iubirea”, „Lacrimi de iubire” și „Iubire ca în filme” este protagonistul filmului „Căutătorul de vânt”, întreaga regie a peliculei aparținând brăileanului Mihai Sofronea. Lungmetrajul va rula într-o proiecție de gală la Cinema Ateneu din Iași, luni, 14 martie 2022, de la ora 20:00, în prezența regizorului și actorului din rolul principal, Dan Bordeianu.
„Cu toții ar trebui să fim „Căutători de vânt”, indiferent de data de expirare pe care ne-o oferă viața. Trebuie să ne întoarcem către noi, către lucrurile simple și adevărate, care sunt acolo și ne așteaptă, doar să ne dăm timpul să le privim și să le ascultăm. Și ele ne vor cuprinde din nou”, precizează regizorul Mihai Sofronea.
Filmul îl prezintă pe Radu (Dan Bordeianu), care află că mai are doar câteva luni de trăit și fuge până ajunge într-un sat izolat, la Nea Pavel (Adrian Titieni), unde se refugiază în căsuța sa mică din vârful dealului. Timpul trece și Radu începe să trăiască o nouă viață, uitând de așteptarea morții și bucurându-se de simplitatea clipei. El cutreieră împrejurimile alături de bătrânul, „căutând vânt”. Dar când își dă seama că s-a îndrăgostit de o femeie din sat (Olimpia Melinte), își amintește de sfârșitul său iminent. Unde îl va purta vântul mai departe?
Producția a avut premiera la TIFF – Transilvania International Film Festival 2021
Mihai Sofronea a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) „I.L. Caragiale” București, la secția regie de film, iar în prezent activează în calitate de regizor și producător pentru cinema, publicitate și televiziune. Din 2011 este co-fondator al casei de producție Danubius Film Production, prin care-și produce și regizează proiectele independente. Scurtmetrajele ,,Așteptând Zorileʼʼ și „Copacul“ au trecut prin diferite festivaluri internaționale, iar ,,Căutătorul de Vântʼʼ, o coproducție România-Bulgaria-Serbia, este lungmetrajul său de debut.
Actorul din rolul principal a peliculei ,,Căutătorul de Vântʼʼ, Dan Bordeianu, nu a ales Facultatea de Actorie din înclinație, ci pur și simplu după ce și-a petrecut un semestru la Facultatea de Drept, a realizat că nu este pentru el și a luat în calcul că ar fi mai bun să activeze în calitate de actor, decât avocat. De aici a început adevărata carieră de interpretare. În 1995 merge la teatrul studențesc „Podul”, unde are loc întâlnirea cu regizorul Cătălin Naum, pe care actorul îl consideră mentorul lui și începe să joace în diferite piese de teatru.
Producția „Căutătorul de vânt” a avut premiera la TIFF – Transilvania International Film Festival 2021 și a fost inclusă în competiția oficială Sofia International Film Festival. Biletele sunt puse în vânzare la prețul de 15 lei și pot fi achiziționate online, de pe cinemaiasi.ro sau direct de la casieria Ateneului Național din Iași.