Cele trei femei de la CFR Călători Iași învârt pe degete sute de mii de euro. Acestea dețin un spațiu chiar lângă Gara Iași-Nord. Toate se ocupă de modernizarea trenurilor care circulă în România
Femeile din Iași care au muncit zi de zi pentru ca vagoanele modernizate să se ridice la nivelul celor utilizate în celelalte țări europene sunt angajate în cadrul CFR Călători din anul 2015, când s-a înființat atelierul de croitorie. Produsele fabricate în acest atelier se ridică la nivelul celor din țările europene unde infrastructura din companiile de călători este dezvoltată. Materialul utilizat de croitoresele din Iași pentru confecția tapițeriilor pentru scaunele călătorilor este ignifug.
Puțini știu că la CFR Călători Iași există un atelier de croitorie al Reviziei de Vagoane Iași unde lucrează trei croitorese experimentate, femei din Iași, din mâinile cărora ies cele mai frumoase tapițerii pentru vagoanele recent modernizate. Tot în acest atelier, în contextul pandemiei COVID-19, ieșencele au confecționat și 1.000 de măști săptămânal pentru personalul CFR Călători din toată zona Moldovei. La jumătate din cele 115 vagoane modernizate, aflate în circulație, cele trei croitorese au schimbat tapițeria, iar proiectul de modernizare este în plină desfășurare. Cele trei femei care au schimbat total imaginea din vagoanele trenurilor care circulă în România au experiență de cel puțin două decenii în domeniul textil, fiind angajate imediat după terminarea studiilor la unele dintre cele mai importante companii din domeniu, din Iași.
Cele trei croitorese din Iași care au transformat vagoanele trenurilor care circulă în România au experiență de zeci de ani în domeniu
Una dintre angajatele CFR Călători, care din anul 2017 lucrează în atelierul de croitorie, este Elena Mihalache. Croitoreasă cu experiență, în vârstă de 53 de ani, ieșeanca explică cum decurge o zi în atelier.
„Mergem la șablonare, apoi anunțăm consumul, necesarul pentru croit. Se croiesc în serie mare, în funcție de câte locuri are un vagon. Sunt vagoane cu 80 de locuri, mai mici, mai mari. Noi lucrăm în echipă pentru realizarea tapițeriilor. Sunt solicitări de mai multe materiale, ca și culori. Cei de la clasa I au tapițerii roșii. La clasa a II-a nu se face diferență de material ci de culoare. După ce utilăm vagonul mergem dimineața, la sosire, și vedem dacă lipsește ceva. Din păcate, uneori mai sunt lipsuri din partea călătorilor și vin cu o rugăminte către ei, să păstreze ce utilăm, să fie în beneficiul nostru pentru că noi, cei cu venituri medii, circulăm cu trenul, nu cei din Parlament”, susține Elena Mihalache.
Elena Mihalache, croitoreasă: „Ca și calitate este aceeași tapițerie ca și cea din trenurile din toată Europa”
Aceasta povestește că în prezent trenurile modernizate pot fi comparate cu cele europene mai ales că a călătorit în străinătate cu trenul și a observat că tapițeria din vagoane este de aceeași calitate cu cea confecționată în atelierul din Iași.
„Momentan nu avem solicitări pentru realizarea tapițeriilor pentru extern, dar am fi încântați să avem cerințe. Ca și calitate este aceeași tapițerie ca și cea din trenurile din toată Europa. Tapițerie albastră putem vedea în trenurile care circulă prin Europa. Noi mai mergem la rude în străinătate, cu trenul, și am văzut că se folosește același material de calitate în trenurile din afară. Tapițeria, după ce este utilat vagonul cap-coadă, o întreținem. Adică o verificăm la fiecare oprire în Gară și dacă sunt tăiate tapițeriile, le înlocuim. Dacă nu e nevoie de schimbat, le curățăm. E multă gumă și e cam dificil să o curățăm. La următoarea cursă trebuie să fie totul impecabil și călătorii trebuie să știe că acum vagoanele arată foarte bine”, mai spune Elena Mihalache.
O parte din măștile purtate de angajații CFR Călători, din Moldova, au fost confecționate în atelierul din Iași
Aceasta mai spune că pe lângă proiectul de modernizare a vagoanelor la care lucrează împreună cu cele două colege croitorese a confecționat și măști pentru a asigura materialele necesare desfășurării activității colegilor.
„Când a fost începutul pandemiei am făcut măști pentru colegii noștri, pentru siguranța lor, pentru a nu fi răspândi virusul. Am sterilizat măștile, le-am confecționat, am făcut în jur de 1.000 de bucăți pe săptămână. Ne autogospodărim. Acum lucrăm la tapițeria pentru un tren Desiro 2055, ultramodern, cu aer condiționat și condiții impecabile pentru călătorit. Noi lucrăm și cu șefa de secție, dar acum este în concediu”, mai spune Elena Mihalache.
Primul tren modernizat, unde cele trei femei din Iași au schimbat tapițeria scaunelor călătorilor, este cel care circulă pe ruta Iași-Timișoara
Programul de modernizare a trenurilor, inițiat anul trecut, presupune modernizarea a 54 de vagoane. Programul este derulat de CFR Călători, iar investiția totală se ridică la 136 de milioane de lei. O parte din această sumă a fost alocată modernizării vagoanelor trenului care circulă pe ruta Iași-Timișoara, trenul modernizat fiind pus în circulație în anul 2019. Costurile pentru modernizarea unui vagon sunt de aproximativ 500.000 de euro. Traseul Iași-Timișoara este parcurs în 16 ore, iar lunar, CFR Călători vindea înainte de pandemie aproximativ 5.000 de bilete călătorilor care circulă cu acest tren.