Cele mai vechi rețete tradiționale românești! Iată cum a evoluat bucătăria din țara noastră!

Cele mai vechi rețete tradiționale românești au fost scoase la lumină de cercetătorii care au scotocit prin biblioteci și au descoperit manuscrise rare, pe care sunt așternute mâncărurile preparate de strămoșii noștri, de la ingrediente până la modurile de preparare.

Deși există voci care contestă existența unei bucătării autentice românești, rețete tradiționale tot avem câteva, vechi de secole. Indiferent de influențele balcanice, turcești sau austro-ungare, bucătăria românească se bucură de rețete vechi foarte interesante. Iată câteva rețete tradiționale românești foarte vechi.

Cele mai vechi rețete tradiționale românești

Bucătăria tradițională românească este definită astăzi de preparate precum sarmale, borșuri, mămăligă și celebrii mititei. Sunt însă preparate culinare ritualice, legate de evenimente aparte din viața românului de altădată care astăzi sunt fie pe cale de dispariție, fie cunoscute doar în anumite regiuni.

Prima rețetă este budinca de urzici, ai nevoie doar de o legătură de măcriș, o legătură de năsturel, o mână de frunze de păpădie, două legături zdravene de urzici tinere, câteva fire de arpagic, o cană de făină de orz, o linguriță de sare, o bucată de carne de porc sau de vânat; pâine de casă/rustică pentru servit.

Toacă toate frunzele, amestecă-le cu făina și sarea și adaugă suficientă apă cât să le lege. Pune apoi această compoziție într-un săculeț de pânză. Leagă bine săculețul și scufundă-l în oala în care fierbe la foc mic carnea. Când carnea e făcută, se servește cu fiertura din săculeț și cu pâine proaspătă.

O altă rețetă este cea de inimi de miel umplute la care ai nevoie doar inimi de miel, ciuperci, arpagic, pesmet, alune de pădure. Tot ceea ce trebuie să faci este să mărunțești ciupercile și se amestecă bine cu arpagic, pesmet și alunele zdrobite. Se umplu inimile, apoi se îmbracă în staniol și se coc în tăciuni aprinși.

O altă rețetă interesantă este cea a „rotogoalelor de berbec”, care este făcută din testicule de berbec. Se spală cât se poate de bine rotogoalelor, se crestează și apoi se umplu cu slănină afumată, carne și 1 jumătate de căpățână de usturoi. Usturoiul rămas se pisează, se amestecă cu sare, cimbru, piper și boia și puțină apă călduță. Se pun la grătar rotogoalele și se tot stropesc cu zeama obținută până ce sunt fripte.

O rețetă greu de egalat și o „mâncare stranie”

Un alt fel de mâncare aproape dispărut, dar despre care se spune că are o origine pierdută în negurile timpului este „laptele de bou”. Era preparat în evul mediu, dar și acum 100 de ani în Maramureș, dar și în zona Munților Apuseni. În unele locuri tradiția mai este respectată.

Această mâncare se face în primul rând din semințe de dovleac, lapte și sare. Semințele se prăjesc și se macină făină, apoi se pune laptele la fiert cu puțină sare. Când laptele a dat în clocot, se varsă făina din bomboane agricole, puțină sare și se amestecă pe foc până se-ngroașă, apoi se mănâncă cu mămăligă vârtoasă.

Totodată o rămășiță a vechilor vânători boierești și voievodale este bujenița. Propriu-zis este un preparat care în trecut se făcea din carne de vânat. Mai ales căprior și mistreț. Este o carne de vânat afumată cu cetină și rumeguș de brad.

Întâi carnea se făcea fâșii, se spăla și se marina mai ales cu o cană de vin și usturoi, lăsată într-o covată. Mai apoi după ce se scurgea bine se punea la fum rece timp de o săptămână și era servită. Prin urmare, încă există multe rețete tradiționale românești care sunt vechi și încă nedescoperite.