Cele cinci minore dispărute din județul Dâmbovița au fost găsite
Cele cinci fete minore dispărute, joi, 19 decembrie, dintr-un centru de tip familial de pe raza judeţului Dâmboviţa, au fost găsite.
„În noaptea de 22 spre 23 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, sprijiniţi de colegii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti, au depistat cinci tinere care, la data de 19 decembrie, au plecat dintr-un centru de asistenţă socială din Târgovişte. Împreună cu acestea se afla şi o altă minoră, de 13 ani, din Târgovişte, a cărei plecare de la domiciliu a fost sesizată de familie în cursul serii de 21 decembrie”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Din primele verificări, se pare că tinerele nu au fost victime ale unor infracţiuni sau abuzuri, au precizat oamenii legii.