Cel mai vizitat loc din Iași, schimbat total! Investiție de 1.8 milioane de euro – FOTO
Lucrări în plină derulare la cel mai vizitat loc din Iași! Acesta va fi schimbat total în urma unei investiții de 1.8 milioane de euro. De precizat că, în luna noiembrie 2021, a fost semnat contractul de achiziție publică a lucrărilor de construcții pentru reabilitarea Ansamblului Muzeal „Ion Creangă”, restaurarea Bojdeucii din Țicău, parte din proiectul „Călător pe Meridiane Culturale”, implementat de Consiliul Județean Iași, alături de Consiliul Raional Fălești și Primăria Orașului Fălești în calitate de parteneri
Cel mai vizitat loc din Iași va fi schimbat total! Totul, în urma unei investiții de 1.8 milioane de euro. De precizat că, în luna noiembrie 2021, a fost semnat contractul de achiziție publică a lucrărilor de construcții pentru reabilitarea Ansamblului Muzeal „Ion Creangă”, restaurarea Bojdeucii din Țicău, parte din proiectul „Călător pe Meridiane Culturale”, implementat de Consiliul Județean Iași, alături de Consiliul Raional Fălești și Primăria Orașului Fălești în calitate de parteneri. Predarea amplasamentului și semnarea ordinului de începere a lucrărilor s-a făcut în luna ianuarie 2022, ultima zi în care Muzeul „Ion Creangă” a putut fi vizitat înainte de amplul proces de restaurare fiind marți, 4 ianuarie 2022.
Cel mai vizitat loc din Iași, schimbat total!
La sfârșitul lunii octombrie 2022 s-a făcut o evaluare de parcurs a derulării proiectului și o trecere în revistă a lucrărilor realizate și în curs de realizare.
„La căile de acces principale, după ce au fost înlăturate treptele vechi, a fost sistematizat terenul și au fost turnate rampele din beton armat de la poartă până la intrarea în Bojdeucă. Pe această structură au fost realizate treptele din proiect, dar și grinda necesară montării sistemului de lift-platformă pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Au fost executate stratul de uzură din piatră, rigolele și sistemul de canalizare-colectare a apelor pluviale de pe căile de acces”, arată oficialii Consiliului Județean Iași.
Proiectul va fi finalizat în vara anului viitor, iar Bojdeuca și Muzeul „Ion Creangă” vor reintra în circuitul cultural național
De asemenea, în jurul Bojdeucii, pridvor și pereți exteriori, a fost realizată infrastructura din beton pentru zonele de acces și a fost montat stratul de uzură din piatră, au fost încheiate lucrările de infrastructură care asigură stabilitatea clădirii și sistemul de rigole deschise și închise, în vederea colectării apelor pluviale din jurul acesteia.
„Tâmplăria existentă a Bojdeucii a fost demontată și trimisă la restaurat și au fost refăcute tencuielile interioare și exterioare cu un mortar pe bază de var, după înlăturarea straturilor vechi care erau foarte degradate. Au fost curățate tavanul și grinzile de susținere, atât prin mijloace mecanice, cât și chimice, specifice lucrărilor de acest gen, cu stricta respectare a specificațiilor din proiect. A fost îndepărtată învelitoarea șarpantei existente în vederea refacerii acesteia prin înlocuirea căpriorilor și executarea unui strat izolator”, au mai precizat cei de la Consiliul Județean Iași.
Bugetul total al proiectului este de 1.8 milioane de euro, din care pentru Consiliul Județean Iași, ca lider de proiect, este alocat circa 60 din acesta. Conform calendarului de lucrări, proiectul va fi finalizat în vara anului viitor, urmând ca Bojdeuca și Muzeul „Ion Creangă” să reintre în circuitul cultural național după realizarea lucrărilor de amenajare muzeală.
Bojdeuca lui Ion Creangă este primul muzeu literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918
Bojdeuca lui Ion Creangă este primul muzeu literar din România, inaugurat la 15 aprilie 1918. Căsuța cu trei odăi, acoperită cu stuh și cu fântână în ogradă, l-a găzduit pe Ion Creangă (1837-1889) din vara anului 1872, când a fost răspopit și nevoit să părăsească locuința din incinta Mănăstirii Golia, până la moarte. „Poveștile” și „Amintirile din Copilărie” au fost scrise în căsuța botezată de scriitor „bojdeucă”. În vara și toamna anului 1876 a locuit aici și Mihai Eminescu, găzduit de bunul său prieten. În peste un secol de existență, Bojdeuca lui Ion Creangă a trecut prin mai multe restaurări și renovări. Prima acțiune a debutat în anul 1915 și s-a încheiat în 1918, când a fost inaugurată ca muzeu.
În anul 1936 a avut loc o nouă restaurare și s-a construit o clădire în curtea Bojdeucii, necesară îngrijitorului care locuia în muzeu. În urma cutremurului din 10 noiembrie 1940, Bojdeuca a avut mult de suferit, iar în 1942 s-a aprobat material gratuit de la Mănăstirea Neamț pentru refacerea acesteia. În 1966 a avut loc o reprofilare a Bojdeucii, care urmărea evocarea modului de viață și a atmosferei în care crea scriitorul, prin etalarea obiectelor originale, precum și o serie de reconstituiri de completare a interiorului și de întregire a ambianței. În primăvara anului 1968, înainte de aniversarea semicentenarului Bojdeucii, s-a desfășurat o nouă reparare și reorganizare. În urma cutremurului din 4 martie 1977, casa a rămas în picioare, dar a suferit multe stricăciuni, astfel că Bojdeuca a ieșit din circuit pentru câțiva ani.
În 1984 au avut loc alte lucrări majore de renovare și consolidare, însă muzeul a fost redeschis publicului din anul 1985. Așadar, cel mai vizitat loc din Iași, schimbat total!