Cel mai mare protest al profesorilor continuă. Negocierile de la Guvern au eșuat din nou. Sindicaliștii din Educație se simt sfidați de Klaus Iohannis: „Nu vrem vouchere și prime” – LIVE VIDEO, UPDATE

de: BZI.ro
12:17, 30 mai 2023

Peste 20.000 de oameni din întreaga ţară sunt aşteptaţi marţi, 30 mai, la protestul sindicaliştilor din Educaţie, care va începe la ora 11:00 în Piaţa Victoriei, a anunţat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, informează Agerpres.

„Vor veni peste 20.000 de oameni la protest, din toată ţara şi din Bucureşti. Ne strângem în Piaţa Victoriei unde vom sta pana la ora 13:00, la ora 13:00 plecăm către Cotroceni şi în faţa Palatului Cotroceni se staţionează o jumătate de oră până la orele 16:00, când acţiunea de protest încetează”, a declarat pentru Agerpres Marius Nistor.

UPDATE 2: Klaus Iohannis îi primește astăzi pe protestatari la Cotroceni, pentru discuții.

UPDATE 13.30: Sindicaliştii din Educaţie au anunţat, marţi, 30 mai, după discuţiile care au avut loc la Guvern, că acţiunile de protest continuă. Sindicaliştii adunaţi în Piaţa Victoriei pleacă în marş spre Palatul Cotroceni, informează News.ro.

„Acțiunea de protest continuă. Colegii noștri sunt singurii care vor decide momentul suspendării”, a spus unul dintre liderii sindicali, relatează Mediafax.

Conform acestora, revendicările salariaților din învățământ nu și-au găsit încă rezolvare. Ei susțin că președintele României ar trebui să intervină de urgență „dacă vrea să detensioneze situația”.

Mii de profesori participă marți la o acțiune de protest pe străzile Capitalei. Cadrele didactice sunt în grevă de mai bine de o săptămână.

 

Pe agenda premierului Nicolae Ciucă figurează, pentru ora 12:00, o întâlnire cu sindicatele din Educaţie la Palatul Victoria

Sindicaliștii din educație se simt sfidați de Klaus Iohannis

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor a precizat că nu a primit încă un răspuns referitor la o eventuală întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis.

„M-am uitat către Cotroceni să văd dacă iese fumul alb sau fumul negru. Nu iese nimic”, a subliniat Nistor.

El a adăugat că a transmis colegilor săi ultima ofertă a guvernanţilor şi urmează ca până în jurul orei 13:00 să vină şi răspunsul acestora.

„Cred că mulţi îl vor da chiar astăzi la miting. Eu aştept să vină răspunsul lor asumat. Aşteptările noastre sunt mult mai mari decât ceea ce am primit până acum. Astăzi vom da o lecţie de demnitate cu ocazia acestui protest”, a precizat liderul sindical.

Pe de altă parte, acesta a menţionat că nu a primit nicio la invitaţie Guvern, deşi pe agenda premierului Nicolae Ciucă figurează, pentru ora 12:00, o întâlnire cu sindicatele din Educaţie la Palatul Victoria.

De asemenea, la ora 15,00, potrivit sursei citate, prim-ministrul se va întâlni cu reprezentanţii SANITAS.