Cel mai cunoscut producător de înghețată dă afară mii de angajați. Sunt afectați sute de români

de: Bujor Elena Nicoleta
08:22, 22 mart. 2024

Gigantul din domeniul bunurilor de larg consum, Unilever, își va separa afacerea cu înghețată, care include mărci precum Magnum, de restul operațiunilor, arată Bloomberg.

Opțiunea cea mai probabilă este înființarea unei noi companii în grup, care să fie listată pe bursă.

Unilever renunță la 7.500 de locuri de muncă

În cadrul operațiunilor de restructurare vor fi, de asemenea, eliminate 7.500 de locuri de muncă. În România, Unilever deține o fabrică de înghețată Betty Ice la Suceava unde lucrează 200 de oameni. Nu există însă informații că vor urma restructurări la această unitate de producție a gigantului din domeniul bunurilor de larg consum.

Totodată, Unilever South Central Europe coordonează din Bucureşti operaţiunile în şapte ţări din zonă: România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia şi Republica Moldova.

Prin separarea diviziei de înghețată de restul operațiunilor, conglomeratul cu sediul la Londra scapă și de o mare „durere de cap de lungă durată” cauzată de numeroasele controverse legate de discuțiile cu privire la vânzarea licenței de producție a Ben & Jerry’s către o firmă locală din Israel.

Mișcarea Unilever este considerată de analiștii economici ca făcând parte dintr-o restructurare mai largă, pe măsură ce CEO-ul Hein Schumacher încearcă să revitalizeze creșterea companie. El este la conducere încă de anul trecut, după ce investitorul activist Nelson Peltz a luat o participație la Unilever.

Unilever taie 800 de milioane de euro din costuri

Tot marţi, Unilever a anunţat un program de reduceri de costuri în valoare de aproximativ 800 de milioane de euro, care se va întinde pe parcursul următorilor trei ani, la nivel global.

În urma acestei restructurări, Unilever se va concentra pe patru domenii de activitate: produse de frumuseţe, îngrijire personală, îngrijirea locuinţei şi nutriţie, arată Bloomberg.

În urma anunțului companiei, acțiunile Unilever s-au tranzacționat la un preș cu 6% mai mare la deschidere. Acesta reprezintă cel mai mare câștig de o zi, înregistrat de acțiunile Unilever, din mai 2022 și până în prezent. În mai 2022, creșterea prețului acțiunilor s-a produs atunci când Peltz a fost numit director neexecutiv.