Cel mai bun aluat pentru snițele și pește pane
Este greu să-ţi imaginezi un șnițel sau file de pește fără o crustă crocantă şi rumenită frumos. Vă împărtășim 3 rețete originale şi gustoase de aluat pe bază de apă, caşcaval şi smântână pentru gătit, prin care veți obține aluatul perfect, pentru ca bucatele preferate să fie cu acea textură crocantă şi aerată specifică produselor pane.
Secretele preparării aluatului perfect
De obicei acest aluat se prepară pe bază de apă sau lapte. Unii bucătari preferă apa minerală sau carbogazoasă, iar alții fac acest aluat pe bază de vin, bere, vodcă, coniac sau sucuri. Este important ca băutura să se combine cu umplutura.
Pentru pește, fructe de mare sau calamari se folosește vinul alb sau berea ușoară.
Pentru carne e potrivit vinul roșu sau vodca. Pentru aluatul dulce sunt potrivite diferite sucuri, iar pentru cel sărat supele sau produsele acido-lactice.
În aluatul pentru bucatele pane pot fi adăugate diferite condimente, ierburi proaspete, ceapă, usturoi, ciuperci sau ardei dulce. Deasemenea nucile mărunțite sau nucușoara pot fi adăugate în acest tip de aluat.
Respectați următoarele reguli pentru a obţine aluatul perfect:
- Amestecați toate ingredientele până la omogenizare maximă;
- Bateți separat albuşul şi gălbenuşul, iar albuşul adăugați-l înainte de prăjire;
- Țineți vasul cu aluat în apă rece;
- Aluatul preparat pe bază de apă carbogazoasă este mai aerat;
- Preparați aluatul în prealabil, de dorit cu o oră înainte de prăjire.
- Raportul de aluat şi produsele care vor fi gătite în aceasta sunt de 1:1.
3 CELE MAI POPULARE REȚETE DE ALUAT
1. REŢETA CLASICĂ
INGREDIENTE: 1/2 cană de apă; 125 g de făină; 4 ouă; 1 lingură de ulei; sare după gust.
MOD DE PREPARARE:
Mixaţi separat albuşurile şi găslbenuşurile. Albușurile puneți-le în frigider. Uniţi gălbenuşurile, uleiul, apa, şi sarea. Amestecaţi. Adăugaţi făina cernută şi amestecaţi bine cu un tel. Când amestecul va deveni omogen, scoateţi albuşurile şi mixaţi-le cu o priză de sare până obțineți vârfuri stabile. Adăugaţi în câteva partide albușurile bătute în aluat. Amestecați bine. Daţi aluatul la frigider să se răcească, apoi puteți prepara bucatele.
2. ALUATUL CU CAȘCAVAL
INGREDIENTE: 4 linguri de făină; 3 linguri de maioneză; 4 ouă; 100 g de caşcaval tare; sare după gust.
MOD DE PREPARARE:
Preparați aluatul după rețeta clasică. Daţi cașcavalul prin răzătoare şi amestecați-l cu maioneza. Adăugați amestecul în aluatul clasic, amestecați bine şi puneți-l la rece.
3. ALUATUL PENTRU DESERTURI
INGREDIENTE: 1/2 cană de smântână pentru gătit (frișcă); 3 gălbenuşuri; sare şi zahăr după gust; 3 linguri de făină.
MOD DE PREPARARE:
Frecaţi bine gălbenuşurile cu sare, adăugaţi zahărul, bateţi amestecul şi turnaţi frişca. Adăugaţi treptat făina şi amestecaţi până la omogenizare.