Cei trei arabi arestați în scandalul cu spirt contrafăcut Sante Med rămân după gratii! Judecătorii ieșeni au admis cererea de prelungire a arestului. 17 persoane au murit după ce au băut alcool toxic
Magistrații ieșeni au admis cererea de prelungire a arestului preventiv, pentru 30 de zile, în cazul lui Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis „Zaher”, Ahmmed Fuad și Dawoud Abdul Satar, zis „Abed”. Cei trei arabi sunt cercetați în scandalul spirtului contrafăcut Sante Med, care a luat 17 vieți. Cel mai probabil, arabii vor contesta decizia luată ieri de judecători
Judecătorii ieșeni au admis ieri cererea de prelungire a arestului preventiv în cazul celor trei arabi cercetați în cazul spirtului contrafăcut.
„Instanța admite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași cu privire la inculpații Dawoud Zuhair Abdel Nabi Ali, zis „Zaher”, Ahmmed Fuad și Dawoud Abdul Satar, zis „Abed”, și, în consecință, dispune prelungirea măsurii pe o durată de 30 de zile”, au precizat magistrații din cadrul Judecătoriei Iași. De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.
17 morți au fost înregistrați în scandalul cu spirt contrafăcut Sante Med
În urmă cu câteva săptămâni, polițiștii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, au efectuat patru percheziții în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă, înșelăciune și falsificarea sau substituirea de alimente sau alte produse.
„Pe 3 mai 2020, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat patru percheziții domiciliare și la sediile unor societăți comerciale din municipiul București și județul Ilfov, într-un dosar penal. Polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că, în perioada 15 – 24 aprilie, în județul Iași au fost înregistrate zece decese, care ar fi fost cauzate de intoxicația cu alcool metilic. S-a constatat faptul că o societate comercială din municipiul Iași a achiziționat alcool sanitar din municipiul București, iar, ulterior, l-a distribuit mai multor societăți din județul Iași”, au afirmat anchetatorii.
Conform acestora, în urma activităților, au fost identificate societățile comerciale și au fost ridicate sticlele cu spirt, iar, în urma analizelor efectuate, în substanță a fost identificată o cantitate foarte mare de alcool metilic. În urma perchezițiilor, au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă, mai multe persoane fiind audiate.
„În cursul lunii aprilie 2020, o societate comercială din Bucuresti, profitând de situația prilejuită de starea de urgență cauzată de răspândirea infecțiilor cu virusul COVID-19, a oferit si livrat reprezentanților unei firme din Iași mai multe baxuri conținând PET-uri a câte 500 ml, pe care erau aplicate etichete inscripționate „Alcool sanitar”, ducând în eroare reprezentanții firmei cu privire la faptul că produsul achiziționat ar fi alcool sanitar, în condițiile în care analizele toxicologice efectuate în cauză au evidențiat prezența alcoolului metilic în cantități mari, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust”, au mai spus anchetatorii.
Firma Viosim Impex Junior SRL, din Iași, a distribuit spirt contrafăcut
Reprezentanții societății Viosim Impex Junior SRL, din Iași, au distribuit produsele achiziționate mai multor agenți economici. Oamenii legii au adăugat că, în urma înghițirii spirtului contrafăcut denumit Sante Med, mai multe persoane au decedat, fiind vorba, în total, despre 17 morți.