CEDO a sancționat Italia pentru tratamentul acordat unor migranți sosiți pe insula Lampedusa. Ce s-a întâmplat de fapt

de: BZI.ro
16:20, 20 oct. 2023

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dispus joi ca Italia să plătească despăgubiri unui număr de trei migranţi tunisieni, estimând că aceştia au fost supuşi unui tratament „inuman şi degradant” pe insula italiană Lampedusa, relatează AFP și Agerpres. Cei trei reclamanţi au ajuns ilegal pe coasta Italiei între 2017 şi 2019, înainte de a fi plasaţi într-un centru de primire de pe insula situată la circa 150 de kilometri de coasta Africii de Nord.

În timpul şederii lor de câteva săptămâni, aceştia au fost „supuşi unui tratament inuman şi degradant” în acest centru situat pe insula cu 6.500 de locuitori, a estimat instanţa, care menţionează existenţa a doar două toalete pentru 40 de persoane şi lipsa spaţiului care a forţat unele persoane să doarmă pe saltele în exterior.

„În lipsa oricărei ordonanţe care să justifice reţinerea (lor)”, Curtea consideră că reclamanţii au fost „privaţi în mod arbitrar de libertate”, a scris CEDO în trei hotărâri separate.

Prin urmare, CEDO a concluzionat că măsurile luate de autorităţile italiene contravin articolului 5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului, care prevede că orice persoană reţinută are dreptul să fie informată cu privire la motivele detenţiei sale şi trebuie să poată exercita un drept de apel.

Instanţa a ordonat Italiei să-i despăgubească pe cei trei reclamanţi cu suma de 9.000 de euro fiecare.

Lampedusa, din nou în centrul atenției europene din cauza migranților

La mijlocul lunii septembrie, aproape 8.500 de migranţi au ajuns pe insula Lampedusa în trei zile, situaţie care a copleșit autoritățile locale și a provocat noi dezbateri în interiorul Uniunii Europene privind gestionarea fluxurilor de migranți ilegali.

„Suntem cu toţii obosiţi şi epuizaţi atât fizic, cât şi psihologic, situaţia devine imposibil de gestionat şi nesustenabilă”, a luna trecută primarul Lampedusei, Filippo Mannino, pentru agenţia de presă Adnkronos.

Încă din 2017 Lampedusa este unul dintre cele mai importante popasuri pentru migranții care încearcă să ajungă în Europa traversând Marea Mediterană, dar rareori a cunoscut un asemenea aflux.

Ministrul italian de externe Antonio Tajani a dat asigurări că Roma „va face tot ce este necesar pentru a-i ajuta pe locuitorii din Lampedusa şi pe migranţii care continuă să sosească pe insulă”.

Obiectivul acum este de a-i transfera treptat pe cei sosiţi în alte oraşe italiene, pentru a reduce supraaglomerarea de pe insulă. Poliţia italiană a fost nevoită să intervină de mai multe ori pentru a stăpâni sutele de migranţi care cereau să părăsească cheiul. S-au iscat, de asemenea, încăierări şi în timpul distribuirii meselor de către lucrătorii umanitari.

La începutul acestei luni statele membre ale UE s-au pus de acord asupra unui text-cheie al reformei politice europene privind migraţia, după 3 ani de negocieri.