Ceai de pelin pentru stomac. Cum se bea – VIDEO

de: alina.tibichi
11:56, 24 aug. 2020

Ceai de pelin pentru stomac. Bunicii noştri au diverse remedii naturiste pentru durerile de cap, de stomac ori de ficat. Foarte multe dureri, ei le tratau cu plante. Uneori nu ajutau aceste leacuri băbeşti, dar în multe situaţii făceau foarte bine. Ştiai, spre exemplu, că e foarte bine să bei ceai de pelin pentru stomac?

În mod normal, când te doare stomacul, cauza e fie stresul, fie alimentaţia. Când însă îţi face probleme şi ficatul, cel mai probabil, acest organ este încărcat de toxine şi trebuie detoxifiat. Din fericire, o cană de ceai de pelin pentru stomac este eficientă pentru mai multe organe din corpul nostru.

Iată cum se foloseşte pelinul, în funcţie de afecţiunea pe care o ai:

  • împotriva candidei vaginale. Infuzează doua linguri de frunze de pelin într-un litru de apă. După ce s-a răcit un pic, adaugă puţin bicarbonat de sodiu şi fă spălături vaginale şi spălături ale tractului urinar, zilnic, timp de 14 zile;
  • pentru bilă, pancreas şi ficat este ideală infuzia băută de 3 ori pe zi, timp de 3 săptămâni. Zilnic, se recomandă să bei în jur de 150 ml;
  • împotriva cancerului de esofag. Datorită proprietăţilor antitumorale, ceaiul de pelin atenuează simptomele acestei maladii;
  • împotriva varicelor. Pisează nişte frunze de pelin proaspete, amestecă-le cu iaurt, apoi aplică pasta peste varice şi înfăşoară zona cu un bandaj;
  • împotriva gastritei hipoacide. Lasă la macerat, într-un loc întunecos, 350 ml ţuică cu 1 linguriţă de rădăcină de pătlagină, 2 linguri de pelin şi una de leuştean. După 3 săptămâni poţi consuma câte un pic din acea băutură.

Alte afecțiuni tratate cu pelin

Iată de ce mai este recomandat pelinul:

  • împotriva paraziţilor intestinali. Bea dimineaţa, pe stomacul gol, 10 picături de tinctură de pelin, diluate într-un pahar cu apă. După 2 săptămâni poţi opri tratamentul, întrucât şi rezultatele se vor vedea imediat;
  • pentru trataea afecţiunilor hepatice, a durerilor de cap şi chiar şi a astmului bronşic. Toaca mărunt frunzele şi florile de pelin într-un blender. Consumă sucul obţinut;
  • pentru tratarea problemelor digestive şi detoxifierea organismului. Toacă mărunt aproximativ 15 frunze de pelin proaspete şi pune-le într-un borcan. Acoperă-le cu miere de albine. Zilnic, pe stomacul gol, dimineaţa, ia câte o linguriţă din siropul obţinut.

Cum se prepară o cana de ceai de pelin pentru stomac

Pentru ceai de pelin ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 300 ml apă clocotită
  • frunze şi tulpini uscate de pelin
  • 1 linguriţă de miere de albine
  • 2-3 picături de suc de lămâie

Mod de preparare:
Pune pelinul la infuzat timp de 5-10 minute Acoperă cana cât timp se infuzează. Strecoară apoi şi bea ceaiul călduţ. Întrucât are gust mai greoi, îl poţi aroma cu suc de lămâie şi cu miere de albine. Important este să nu foloseşti zahăr.

Mod de administrare:
Bea zilnic, cu 30 de minute înainte de micul dejun, câte o cană de ceai de pelin. Astfel, îşi va face efectul mai repede şi nu vei rămâne cu gustul amărui.

Contraindicaţii:

  • ceaiul din pelin nu trebuie băut mai mult de 20 de zile, întrucât poate avea efecte secunde (insomnie, ameţeli, vărsături);
  • nu trebuie băut de către persoanele cu infecţii intestinale ori cu afecţiuni ale sistemului nervos;
  • femeile însărcinate sau care alăptează nu au voie să bea ceai de pelin pentru stomac.

Pelin – Lucruri mai puţin ştiute

Banala plantă de pelin este foarte bună pentru sănătatea noastră. Iată ce nu s-a prea spus despre ea:

  • e recunoscută drept planta cea mai amară de pe Pământ;
  • de secole întregi e folosită ca tonic, întrucât are proprietăţi: carminative, antiseptice, vermifuge, antispastice şi antipiretice;
  • are proprietăţi halucinogene. Se spune că Van Gogh şi Hemingway ar datora o parte din creativitatea lor viziunilor provocate de pelin;
  • se foloseşte pentru prepararea lichiorului şi a absintului.

Iată ce mai este benefic pentru ficat: