Cea mai mare eroare a profesorilor! Nota unui elev a crescut semnificativ, după contestație

de: Pruna Gabriela
23:30, 01 iul. 2022

Deși zeci de mii de note au fost mărite după contestațiile de la Bacalaureat, aproape un sfert dintre absolvenții de liceu nu au reușit să obțină medii de trecere la „Examenul Maturității”.

Cu toate acestea, au existat și câteva erori din partea profesorilor corectori, iar una dintre cele mai grave a fost în cazul unui licean, care inițial a fost notat cu 3,65. După contestație, adolescentul a avut parte de o surpriză de proporții atunci când și-a văzut nota.

Nota elevului a crescut semnificativ, după contestație

Câteva exemple dintre erorile profesorilor corectori ar fi că de la nota 5,40, un elev a obținut 9,90 după contestație sau de la 2,20 la 7,80, însă una dintre cele mai mari gafefăcute de cadrele didactice a fost în cazul unui elev care a avut parte de un șoc atunci când și-a văzut nota la avizier.

Mai precis, inițial, adolescentul a fost notat cu 3,65, însă conștient de faptul că lucrarea sa nu merita atât, acesta a făcut contestație, ulterior primind nota maximă, 10 curat.

„Jumătate din aceste diferenţe mari provin din patru judeţe. Maramureş, cu 22 de note schimbate, Ialomiţa şi Argeş cu 12 note schimbate, Constanţa 10 note schimbate”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

După contestații, rata de promovabilitate la BAC a crescut cu 75,2%

Cele mai multe dintre erori ar fi din cauza transcrierii în borderou, însă cele mai multe dintre acestea sunt inexplicabile. De precizat este că, după contestații, rata de promovabilitate la BAC a crescut cu 75,2%, anul acesta fiind cei mai puțini absolvenți înscriși la ”Examenul Maturității”.

De asemenea, la fel au stat lucrurile și în cazul contestațiilor de la Evaluarea Națională, acolo unde 9 din 10 contestații au dus la modificarea notei. Concret, cele mai multe note modificate, după contestațiile depuse la examenul de anul acesta, au fost mărite, reprezentând 70% din total, scrie Edupedu.ro.

42 de licee din țară nu au niciun elev promovat, iar pe baza acestui subiect, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a făcut o serie de declarații.

„Calitatea procesului de predare – învăţare. Neimplicarea suficientă a cadrelor didactice”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.