Cea mai importantă veste la început de 2021. S-au împărțit locuințele ANL în municipiul Iași. Iată lista completă a beneficiarilor – DOCUMENT
Autoritățile locale au împărțit zilele trecute locuințele ANL în municipiul Iași. Primăria Iași a finalizat listele cu ieșenii care au solicitat locuințele sociale în municipiu, dosarele cuprinzând câteva mii de nume. În aceste zile, se pot depune contestații, iar ulterior locatarii vor intra în posesia apartamentelor administrate de municipalitate
Cea mai importantă veste la început de an 2021 în municipiul Iași. Direcția Fond Locativ, direcție subordonată celor de la Primăria Iași, a bătut în cuie lista beneficiarilor de locuințe sociale prin programul ANL. Listele cuprind 308 nume la locuințe sociale și 199 la cele convenabile. Beneficiarii vor intra în posesia locuințelor în cel mai scurt timp. Municipalitatea a stabilit lista chiar în ultimele zile din 2020, comisia de repartizare pronunțându-se asupra dosarelor depuse de către ieșeni pentru a accede la o locuință socială. În total au fost depuse 2.486 de cereri pentru locuințele sociale și 2.949 de cereri pentru cele convenabile. Cei care nu îndeplinesc condițiile nu au actele complete.
Astfel, cei 308 beneficiari de locuințe sociale și cei 199 pentru cele convenabile vor lua în primire spațiile din zona Grădinari – Metalurgie, precum și cele din restul orașului eliberate prin diverse proceduri.
Lista locuințelor ANL din municipiul Iași. Iată cum s-au dat spațiile primăriei
Beneficiarii locuințelor sociale și convenabile ANL din municipiul Iași vor intra în posesia acestora în perioada următoare. În următoarele zile se pot depune contestații de către cei nemulțumiți, conform anunțului celor de la Direcția Fond Locativ.
„În perioada 04 – 12 ianuarie 2021, solicitanții vor avea posibilitatea verificării modului de evaluare a propriului dosar și de a formula eventuale contestații în cazul în care vor considera că dosarul nu a fost evaluat conform normelor legale în vigoare. Verificarea dosarelor se va face de către Biroul Evidență SoIicitări Locative, în cadrul programului cu publicul, care se va desfășura zilnic, în intervalul orar 9:00-14:00”, a precizat Cristina Albișteanu, șefa Direcției Fond Locativ din cadrul municipalității ieșene.
În mai multe localități din județul Iași au fost ridicate locuințe ANL, printre care și în municipiu.
Dosare vechi de zeci de ani. Lista completă a celor care au prins un spațiu în Iași
Unii au depus dosare încă din anii 2000 pentru a obține locuințe ANL în municipiul Iași. Primul dosar, cu punctajul cel mai mare, a fost depus chiar în anul 2000. Însă acesta și-a reactualizat dosarul în acești 20 de ani doar de 3 ori la Primăria Iași. Cum anul acesta a avut dosarul complet, a fost în capul listei. Au fost și dosare depuse prin 2005 sau 2007, de asemenea incomplete, dar și dosare depuse în 2019 și 2020.
„Eventualele contestații vor fi adresate Comisiei sociale, constituite în temeiul Legii 114/1996 și se vor depune la registratura Direcției Fond Locativ din Iași. Listele afișate nu au formă definitivă. După ce comisia va soluționa eventualele contestații, înregistrate până la data de 12 ianuarie 2021 inclusiv, forma finală a listelor va fi înaintată spre aprobare Consiliului Local Iași. În baza listelor aprobate în forma finală, în ordinea stabilită prin acestea și în limita spațiilor de locuit disponibile, se vor efectua repartiții în anul 2021”, a mai spus Cristina Albișteanu, șefa Direcției Fond Locativ.
Vezi AICI LISTELE DE PRIORITATE pentru dosarele înregistrate în vederea obținerii unei locuințe în baza Legii 114/1996 şi a OUG 74/2007 (pentru anul 2021)