Cea mai grea facultate din lume! Mulți tineri români și-ar dori să studieze aici

de: Mirela Todosi
08:00, 19 aug. 2024

Studenții consideră că cea mai grea facultate din lume este cea din cadrul Universității Harvard! Universitatea Harvard nu doar că este una prestigioasă, dar dispune și de o infrastructura modernă. Acesta este și motivul pentru care este una dintre cele mai bune instituții de învățământ superior din lume. Mulți tineri români și-ar dori să studieze aici.

Cea mai grea facultate din lume!

Harvard este una dintre universitățile din lume în care se intră cel mai greu. Studenții știu asta, iar cei mai buni au norocul să învețe la cea mai bună instituție de învățământ superior din lume. La Harvard au studiat 130 de laureați pentru premiile Nobel, dar și unii dintre cei mai importanți lideri de stat.

După Universitatea Havard, Institutul de Tehnologie din California este una dintre cele mai grele facultăți din lume. Universitatea are șase divizii academice concentrate pe știință, dar și pe inginerie și atrage cei mai buni studenți din lume.

Concurența este uriașă la cea mai grea facultate din lume din cadrul Universității Harvard. Este vorba despre facultatea cu specializări în știință și cercetare, mai ales în astrofizică. Anul trecut 6.800 de tineri au aplicat pentru cele 235 de locuri de studii la prestigioasa universitate.

Cea mai căutată universitate din România

La nivel național, cea mai căutată universitate de către studenți este Universitatea Politehnica, București, specializarea Automatică și Calculatoare. Majoritatea aleg să vină aici pentru că își găsesc locuri de muncă foarte bine plătite chiar din primul an de studii și acumulează experiență pe piața muncii până la terminarea studiilor. Competențele pe zona IT sunt foarte bine plătite de angajatori, iar asta îi încântă pe studenții de la Universitatea Politehnica București. Și în acest an, studenții s-au luptat pentru un loc la UPB, concurența fiind foarte mare. Cei care au fost admiși la Facultatea Automatică și Calculatoare, dar și Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației au susținut și un examen scris pentru a-și câștiga locul.

Sunt și alte specializări căutate de către studenți. Pe baza concursului de dosare, tinerii au avut posibilitatea de a se înscrie pentru anul universitar 2024-2025 la Inginerie Electrică, Energetică, Inginerie Mecanică și Mecatronică, Inginerie Industrială și Robotică, Ingineria Sistemelor Biotehnice, Transporturi, Inginerie Aerospațială, Știința și Ingineria Materialelor, Inginerie Chimică și Biotehnologii, Inginerie în Limbi Străine, Științe Aplicate, Inginerie Medicală, Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor.

Anul 2024-2025 vine cu schimbări importante pentru studenți. Studenții nu mai pot fi obligați să participe la cursuri mai mult de opt ore pe zi. De asemenea, în noul cod de lege se specifică și faptul că universitățile din România nu au voie să impună taxe suplimentare studenților care trec de la un loc cu taxă la un loc finanțat de la bugetul de stat. Taxele de şcolarizare pentru studenți nu vor mai putea fi schimbate pe perioada ciclului de studii. Conform legii promulgate de către șeful statului, în instituțiile de învățământ superior de stat, învățământul este gratuit pentru cifra de școlarizare aprobată anual prin hotărâre a Guvernului. Învățământul superior poate fi, însă, și cu taxă. Cuantumul taxei de școlarizare este propus de către consiliul de administrație și se aprobă de Senatul universitar. Taxele sunt aduse la cunoștința candidaților la data publicării ofertei educaționale, conform Metodologiei-cadru privind organizarea admiterii în ciclurile de studii universitare de licență, de master și de doctorat.