Ce vârstă are Ioana Dichiseanu. Fiica regretatului artist nu își poate reveni după pierderea suferită
Ioana Dichiseanu, în vârstă de 33 de ani, trece prin momente greu de descris. Tatăl acesteia, Ion Dichiseanu, s-a stins din viață pe 20 mai 2021. De atunci viața acesteia s-a schimbat total și dorul de acesta o apasă.
Actorul și-a dat ultima suflare chiar în brațele fiicei sale și acest lucru face ca pierderea să fie și mai greu de depășit.
Ce vârstă are Ioana Dichiseanu
Ioana Dhiciseanu s-a născut pe 22 octombrie 1987, iar în prezent are vârsta de 33 de ani. Aceasta a avut o relație cu grecul Ilias Makou. În anul 2008 cei doi își jurau credință veșnică. Pe atunci, Ioana avea doar 21 de ani, iar cel care urma să îi devină soț 31.
Cei doi s-au cununat civil la Primăria sectorului 2 din Capitală, iar cununia religioasă a a avut loc la Biseri ca Elefterie.
Relația celor doi a durat 10 ani din care au fost căsătoriți 6. Din nefericire mariajul lor a ajuns la final în anul 2014 când au divorțat.
De la finele anului 2014 Ioana formează un cuplu cu Adrian Artene. Aceștia au împreună o fiică ce s-a născut pe 23 septembrie 2016.
Apropiații s-au reîntâlnit la trei luni de la trecerea în neființă a lui Ion Dichiseanu
La trei luni de când regretatul actor s-a stins din viață Ioan Dichiseanu, în vârstă de 33 de ani, alături de apropiații acestuia s-au prezentat la mormântul maestrului. Pomenirea a fost organizată de Gabriela Lucuțar, iar cei prezenți i-au adus încă un omagiu.
La căpătâiul actorului sau adunat toate persoanele apropiate, care au depus aranjamente florale, și-au reamintit cu nostalgie de întreaga carieră a actorului, de momentele petrecute împreună și de zilele cu mult mai fericite, când Ion Dichiseanu era încă în viață.
Ioana Dichiseanu povestea la acea vreme că anumite erori ale medicilor au dus la o înrăutățire a stării de sănătate a actorului care într-un final s-a stins din viață.
„S-a dus să facă o radiografie, o simplă radiografie, pentru că i se părea că simte ceva la un plămân. Și i-am spus să merge să facem radiografia ca să se liniștească. Acolo ni s-a spus că e important să facă și un CT.
Analizele au fost interpretate greșit. Ni s-a spus că este cancer. Nu are niciun cancer! Deci oamenii de acolo au citit că ar avea cancer. L-au trimis la o bronhoscopie, la o altă clinică privată, pentru a i se preleva și o biopsie. La acea biopsie, o bacterie i-a infectat plămânul.
Nu este vorba despre coronavirus. Este o bacterie foarte agresivă. Din punctul meu de vedere este o minune că vorbim despre el astăzi și că este încă alături de noi. A avut un diagnostic greu. Așa a ajuns la Spitalul Floreasca și medicii de acolo l-au pus pe picioare”, mărturisea fiica lui Ion Dichiseanu.
Ioana Dichiseanu, în vârstă de 33 de ani, este nevoită acum să își revină și să își ducă mai departe viața alături de frumoasa sa familie. Cu toate că momentul este greu de depășit, tânăra strânge din dinți și încearcă să îi ofere totul fetiței sale Anastasia Ioana Artene.