Ce trebuie să știe cuplurile aflate în divorț. O nouă lege va intra în vigoare

de: BZI.ro
08:45, 15 apr. 2024

Iată ce trebuie să știe cuplurile aflate în divorț. Parlamentarii au aprobat introducerea noțiunii de înstrăinare părintească, privită ca o formă de violență psihologică asupra minorilor. Schimbarea ar trebui să limiteze cazurile în care unul dintre părinți îl denigrează pe celălalt în fața copilului, în încercarea de a-l îndepărta de acesta. Iată noua lege care va intra în vigoare.

Ce trebuie să știe cuplurile aflate în divorț

O modificare legislativă aprobată de Camera Deputaților aduce o noutate importantă pentru cuplurile aflate în divorț și pentru copiii lor. Parlamentarii au aprobat introducerea noțiunii de înstrăinare părintească, privită ca o formă de violență psihologică asupra minorilor.

Înstrăinarea părintească se referă la situațiile în care un părinte sau un membru al familiei extinse în mod intenționat, urmărit sau asumat, generează, acceptă sau folosește o situație în care copilul ajunge să manifeste reținere sau ostilitate, nejustificate sau disproporționate, față de oricare dintre părinți.

Pe viitor, instanța ar urma să aprecieze dacă unul dintre părinți este vinovat de astfel de acte. Cel înstrăinat, dezavantajat în relația cu minorul, va avea mai multe șanse să îi fie încredințat copilul la divorț. Un adult care se face vinovat de înstrăinare părintească și care nu va respecta deciziile instanței, va plăti între 10 și 15 % din venitul net, lunar, până la conformare. Adoptată de Parlament, noua lege va merge la promulgare, la președinte.

Schimbări majore și la indemnizația de creștere a copilului

Indemnizația pentru creșterea copilului în 2024 va suferi modificări. Potrivit unei măsuri de ultim moment luată de Guvernul României, indemnizația lunară pentru crșeterea copilului se va majora din această primăvară, la fel și alte ajutoare de la stat. Aceasta va crește de la 1.495 de lei, cât este în prezent, la 1.650 de lei.

Atât mama, cât și tatăl copilului nou-născut poate depune dosarul cu actele necesare pentru obținerea indemnizației de creștere a copilului, fiecare dintre ei putând opta pentru a sta cu copilul în concediu de creștere.

Actul normativ actualizat prevede că părinţii care, în ultimii 2 ani, anteriori naşterii copilului au realizat timp de 12 luni venituri supuse impozitului pe venit potrivit Codului fiscal beneficiază de concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor până împlinesc vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu dizabilităţi. Indemnizaţia acordată este de 85% din media veniturilor nete lunare realizate din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului.

De aasemenea, mamele tinere vor primi bani de la stat. A fost prelungită măsura de sprijin prin care tinerele mame aflate în situaţii defavorizate primesc tichete electronice în valoare de 2.000 de lei. Acestea sunt folosite pentru achiziţionarea elementelor necesare unui trusou în primele trei luni după naştere.

O altă lege se află în dezbatere. Concediul acordat mamelor după ce nasc ar putea fi scurtat. Ideea controversată a venit de la OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică). Organizaţia este de părere că acest concediu este prea lung în România şi insistă pentru o revenire mai rapidă a mămicilor pe piaţa muncii. În momentul de față, femeile din România beneficiază de doi ani de concediu pentru creşterea copilului.

Nu este singura măsură controversată a OCDE care le priveşte pe femeile care au copii. Organizaţia nu este de acord nici cu o prevedere din noua Lege a Pensiilor, potrivit căreia femeile cu copii se pot pensiona mai devreme.