Ce trebuie să faci când ai glicemia mare: Soluții la îndemână pentru reglarea nivelului de zahăr

de: BZI.ro
10:16, 15 apr. 2021

O glicemie mare poate fi un indicator important al diabetului. Chiar dacă aceasta nu se încadrează neapărat la diabet zaharat de tipul II, poate fi un semn de prediabet și este necesar să știi ce trebuie să faci când ai glicemia mare.

Glicemia este concentrația de glucoză (forma sub care zahărul) în sânge și este principala formă de energie a organismului nostru.

Glucoza din sânge provine din alimentele consummate. Aceasta este explicația pentru care glicemia are un nivel mai mic înainte de a mânca și mai ridicat după masă. În mod normal, glicemia se măsoară pe nemâncate. Aceasta se poate face prin analiza de sânge specifică, făcută la un laborator sau cu ajutorul unui glucometru, acasă.

În timpul digestiei, corpul uman descompune carbohidrații din alimente în diverse molecule de zahăr. Una dintre aceste molecule de zahăr este glucoza, ce este absorbită direct în fluxul sangvin după ce mâncați, dar nu poate intra în celulele țesuturilor fără ajutorul insulinei, hormonul secretat de pancreas.

O glicemie normală pe nemâncate este între 70 și 100 mg/dl. Valorile sunt normale de până în 140 mg/dl, la două ore după masă. O glicemie mare înseamnă peste 100 mg/dl pe nemâncate. Se poate vorbi despre diabet la valori între 100 și 125 mg/dl, iar valorile de peste 125 mg/dl înseamnă diabet zaharat de tipul II.

Ce trebuie să faci când ai glicemia mare: Alimentația este extrem de importantă

În cazul în care ai o glicemie mare, trebuie să acorzi o mare atenție alimentelor pe care le consume. Medicii recomandă alimente cu indice glicemic mic, în jurul valorii de 50. În această categorie intră carnea de pui, curcan, vită, miel și pește. De asemenea, este recomandat să consumi măsline, fasole neagră, migdale, nuci, avocado, roșii, ciuperci, broccoli, dovlecei, morcovi negri, spanac sau vinete. Fructele recomandate sunt mere, pere, struguri, piersici, portocale și grepfrut.

Stridiile, fulgii de ovăz și semințele de floarea-soarelui conțin zinc, care influențează producția de insulină.

Renunță la produsele care conțin zahăr

Zahărul crește nivelul glucozei din sânge și de aceea trebuie să renunți la consumul produselor care îl conțin în cazul în care ai o glicemie mare sau măcar să îl înlocuiești.

Pentru a-l înlocui, poți alege indulcitori artificiali, precum zaharina sau stevia. Zaharina și stevia au zero calorii și sunt de câteva sute de ori mai dulci decât zaharul.

Mierea de albine poate fi un alt înlocuitor. Spre deosebire de zahăr, aceasta conține enzime, aminoacizi, calciu, magneziu și vitamina B6. În plus, mierea are proprietăți antibacteriene și antimicrobiene.

Siropul de agave este bogat în vitamine și minerale și are un indice glicemic mic.

Trebuie să slăbești!

Kilogramele în plus reprezintă un factor important în creșterea glicemiei deoarece scad cantitatea de insulin produsă de organism și automat scade metabolismul glucidelor. De aceea este important să slăbești deoarece așa cantitatea de insulin prdusă de organism va permite un metabolism mai bun al glucidelor și, implicit, o scădere a glicemiei.

Nutrișioniștii recomandă ca pierderea în greutate să n ufie forțată, fiind suficient un procent de 5% din greutatea corporală în jumătate de an. Slăbirea va aduce cu sine o îmbunătățire a stări ide sănătate generale, dar și o scădere semnificativă a nivelului glicemiei.

Pe lângă multitudinea de diete existente acum, cel mai recomandat mod de a slăbi este mișcarea, deoarece astfel musculatura se tonifică și consumă mai multă energie. Asta va duce la o ardere mai mare de glucoza și o diminuare a glicemiei.

Scapă de stres

Stresul este un factor important ce duce la producerea cortizolului, hormon care duce la creșterea nivelului de glucoză din sange.

Pentru evitarea stresului sunt recomandate tehnici de yoga și meditații. Dar, cele mai simple metode pentru a scăpa de stres sunt respectarea programului de somn, pauzele de relaxare în care să n ute mai gândești la grijile cotidiene.