Ce trebuie să facă șoferii dacă și-au găsit mașina lovită în parcare. Procedura este obligatorie
Iată ce trebuie să facă șoferii dacă și-au găsit mașina lovită în parcare. Proprietarul mașinii avariate este obligat să se adreseze autorităților pentru a solicita intervenția acestora. Procedura este obligatorie pentru toți șoferii. În caz contrar, aceștia riscă amenzi uriașe.
Ce trebuie să facă șoferii dacă și-au găsit mașina lovită în parcare
Legea interzice circulația cu mașina avariată mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei, iar nerespectarea acestei reguli poate duce la pierderea dreptului de a circula pe drumurile publice cu vehiculul respectiv.
Atunci când o persoană, fie din greșeală, fie cu intenție, cauzează pagube unei mașini aflată în parcare, va trebui să își asume responsabilitatea și să plătească pentru daunele cauzate, fie direct, fie prin intermediul unei companii de asigurări. Cu toate acestea, există aituații în care persoana responsabilă pentru pagubă încearcă să scape de responsabilitate și nu își asumă vina.
În aceste cazuri, proprietarul mașinii avariate este obligat să se adreseze autorităților pentru a solicita intervenția acestora. Indiferent dacă deții asigurare RCA sau CASCO, este obligatoriu să raportezi incidentul.
Singura situație în care nu este necesar să anunți autoritățile este atunci când se ajunge la o înțelegere amiabilă cu persoana responsabilă de incident.
Cât timp se poate circula cu o mașină lovită
În situația în care mașina a fost lovită într-o parcare, este important de știut că incidentul trebuie raportat în 24 de ore. În caz contrar, șoferul care are mașina avariată riscă amendă și suspendarea permisului pentru o perioadă de 30 de zile. După sesizare, autoritățile vor emite o autorizație de reparație. Posesorul auto va avea la dispoziție 30 de zile pentru a efectua reparațiile necesare.
O altă schimbare pentru șoferi vine din partea UE. Recent, a fost anunțat faptul că se lucrează la nivel european pentru reguli rutiere mai dure. Cea mai importantă prevedere este că un șofer cu probleme într-o țară nu va mai putea conduce în alte țări din UE. În cazul în care unui șofer i se suspendă dreptul de a conduce pentru că a urcat la volan beat sau drogat, legislația țării respective va fi aplicată la nivel european. Noua legislație ar putea fi adoptată din anul 2025. Parlamentul European a aprobat recent un set de noi reguli care îi vor afecta în mod direct pe conducătorii auto din întreaga Uniune Europeană. Noile propuneri sunt concepute pentru a ridica standardele și pentru a reglementa mai bine sectorul transportului rutier la nivel european.
O nouă lege din Codul Rutier îi vizează și pe pietoni. Pietonii nervoși care lovesc mașinile atunci când șoferii nu le oferă prioritate pot fi acuzați de distrugere, iar pedepsele nu sunt de neglijat. Tot la distrugere se pot încadra și cei care vandalizează un vehicul parcat neregulamentar. Codul Rutier actualizat prevede că toți pietonii sunt obligați să se asigure atunci când traversează pe la trecerea de pietoni.
„Pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poartă întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector.”, se stabilește prin Art. 72 (4) din legea circulației.
Chiar dacă un șofer încalcă legea rutieră și nu acordă prioritate celui care traversează regulamentar, pietonii nu au voie să lovească mașina.