Ce te ajută să te laşi de fumat – VIDEO

de: alina.tibichi
12:25, 11 sept. 2020

Fumatul este un viciu al extrem de multor oameni. Este şi una din principalele cauze ale decesului la persoanele cu afecţiuni pulmonare. Prima ţigară e fumată în copilărie, în spatele şcolii ori în baie. Dorinţa de a se integra într-un anumit grup, curiozitatea, dar şi teribilismul îi fac pe copii şi adolescenţi să înceapă să fumeze. Foarte puţini, după aceea, încearcă să renunţe la acest viciu. Întrebarea este: ce te ajută să te laşi de fumat?

Cei care au reuşit să renunţe au un singur cuvânt: voinţă. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat şi să te ţii pe poziţie pentru a scăpa de un viciu, care te costă atât financiar, cât şi din punctul de vedere al sănătăţii tale şi a celor dimprejur. Ce mai poţi face? Ne-am gândit la ce variante ai la dispoziţie şi ţi le prezentăm mai jos.

Strategii să renunţi la fumat

Indiferent ce metodă alegi, atât timp cât dă roade, înseamnă că a fost cea potrivită pentru tine. Spre exemplu, sunt persoane care spun că, dacă vrei să te laşi de fumat, să o faci dintr-odată. Alţii sunt de părere că renunţarea treptată e ideală. Tu poţi alege din variantele de mai jos.

Motivaţie: de ce vrei să renunţi la fumat?

De obicei, un motiv personal te ajută. Ideea că fumatul nu face bine sănătăţii nu e aşa motivaţională. Dacă însă vrei să concepi un copil ori te temi că fumatul pasiv îi face rău unei persoane cu care locuieşti, sunt şanse mai mari să îţi doreşti să nu mai fumezi. Îţi plăcea acum 5 ani să urci pe munte, dar acum nu te mai simţi în stare, nu mai respiri cum trebuie? Iată încă o motivaţie solidă.

Fără activităţi care declanşează pofta de fumat

Băutul cafelei dimineaţa, cu colegii, şi stresul continuu sunt două lucruri care oricând îţi pot retrezi pofta de fumat. Dacă te-ai lăsat recent de nicotină, evită pe cât posibil orice tentaţie. Nu eşti încă pregătit mental să faci faţă poftelor. Stresul deja face parte din viaţa de zi cu zi. Ca să te relaxezi, caută alte modalităţi (plimbări, grădinărit, curăţenie, masaj, băut ceai relaxant etc.).

Ce te ajută să te lași de fumat – Renunţarea, bruscă sau nu, la ţigări

Nicotina creează dependentă. Unii spun că trebuie să fii hotărât 100%, iar din momentul în care spui că nu mai fumezi, să nu te mai atingi de ţigări. Alţii zic că renunţarea treptată e soluţia, întrucât obişnuieşti creierul cu o trecere treptată. Renunţarea bruscă este un pic periculoasă, întrucât după câteva zile e posibil să fie foarte tentat să te reapuci.

Curăţenie în casă. Fără tentaţii

Da, e vorba de curăţenia clasică, dar și de eliminarea produselor care îţi amintesc de ţigări. Scrumiera e unul dintre ele. Apoi încearcă să scapi complet de mirosul de tutun. Fă o curăţenie generală, spală absolut totul din locuinţă, ca să nu se mai simtă decât mirosul proaspăt de spălat.
O dată la ceva timp, te poţi recompensa. Bineînţeles, nu cu ţigări. Pune săptămânal o anumită sumă deoparte, din banii destinaţi ţigărilor, şi cumpără-ţi ceva care îţi place mult. Astfel vei continua să fii motivat în a nu te mai atinge vreodată de ţigări.

Produse pe bază de nicotină

Se zice că poţi înlocui ţigările cu produse pe bază de nicotină, cum ar fi guma, patch-urile şi plasturii. Pe timp îndelungat însă, utilizarea lor nu e recomandată.

Tratament medicamentos anti-tutun

Se găsesc pe piaţă nişte pastile create special pentru a te ajuta să te laşi de fumat. Ele nu se cumpără simplu, de la farmacie. Ai nevoie de sfatul medicului specialist. În caz contrar, îţi vei face mai mult rău decât bine.

Aplicaţie pe smartphone

Există o aplicaţie, numită Smoke free, care îţi arată în timp real câţi bani economiseşti nemaifumand. Ea îţi monitorizează dorinţa de fumat şi îţi poate da şi sfaturi pentru momentele în care simţi tentaţia.
Aplicaţia Kwit e sub formă de joc. Monitorizează şi ea voinţa, iar când începi să te gândeşti că poate vrei o ţigară, nu trebuie decât să scuturi uşor telefonul şi imediat vei primi un mesaj motivaţional.

Alte sfaturi despre ce te ajută să te laşi de fumat

Realistic vorbind, nu e greu să nu mai pui ţigara în gură, ci să rezişti tentaţiei de a mai apela la nicotină. Iată ce alte lucruri poţi avea în vedere, pentru o motivaţie cât mai puternică:

  • zi de zi pune banii destinaţi ţigărilor într-un borcan. Cumpărai câte un pachet o dată la două zile? Atunci pune în borcan acea sumă o dată la două zile. Vei vedea cât de mulţi se adună şi cum simţi motivaţia de a continua cu acest demers;
  • dacă renunţi treptat, cumpără un pachet şi goleşte-l. Lasă în el doar 2-3 ţigări pentru o zi întreagă şi nu împrumuta vreuna de la colegi. Seara pune alte 2-3 în el, ca să ai în ziua următoare. Astfel vei începe să te dezobişnuieşti;
  • renunţă la cafeaua cu cofeină la începutul perioadei non-țigară. De ce? Pentru a nu fi irascibil şi foarte nervos. Lipsa nicotinei oricum îţi va crea disconfort. Ideea este să nu ţi-l măreşti prin consum de cofeină;
  • înlocuieşte ţigările cu o gustare sănătoasă. Un iaurt natur, câteva migdale şi nu numai ar putea fi o alegere sănătoasă.

Iată ce metode de renunțare la țigări ne oferă un psiholog: