Ce surprize le-a pregătit Ateneul Național din Iași spectatorilor în luna iunie! Trei premiere la final de stagiune

de: Andreea Timofte
02:02, 01 iun. 2022

Ultima lună de stagiune de la Ateneul Național din Iași va aduce pe scenă trei mari piese de teatru. Publicul se poate bucura de prezența celor mai valoroși actori din România. Vlad Rădescu, Mihai Bălăiță și Mihai Gruia Sandu sunt  doar o parte dintre invitații speciali ai lunii iunie.

Luna iunie debutează la Ateneul Național din Iași cu trei premiere, trei comedii, dintre care una satirizează atât stereotipuri umane, cât și personaje biblice. Cele trei piese ce vor fi jucate în premieră în luna iunie sunt: „Ivan Turbincă” cu Vlad Rădescu în rolul lui Dumnezeu în regia lui Ion Sapdaru (1 iunie), „Un bărbat și mai multe femei”, cu Mihai Bălăiță, rectorul Universității Naționale de Arte“ George Enescu” din Iași (16 iunie) și “Insomniacii”, ambele purtând semnătura regizorială a Ericăi Moldovan (18 iunie).

În plus, „Baltagul” cu Maia Morgenstern (23 și 24 iunie) și “ Amadeus” (26 iunie) vor fi din nou reprezentate pe scenă oferind publicului oportunitatea să le (re)vadă în luna iunie. Cei care au ratat piesa „Hangița”, cu actorul Mihai Gruia Sandu în rolul principal, o pot vedea pe 30 iunie.

“Capra cu trei iezi” (10 iunie), una dintre cele mai apreciate povești tradiționale de către copii, este pusă sub lumina reflectoarelor și în luna iunie, astfel părinții pot lua în calcul posibilitatea de a merge la această interpretare, împreună cu micuții.

Astfel, cu excepția zilei de 17 iunie, Ateneul a pregătit în fiecare zi câte un spectacol.

Luna iunie, dedicată celor mici, dar și adulților

Managerul Ateneului Național Iași, Andrei Apreotesei, a vorbit recent despre marile premieri din luna iunie. Chiar dacă luna iunie este considerată luna copiilor, Ateneul Național Iași nu face “discriminări”, având pregătit un program special pentru adulții dornici de divertisment.

“Luna iunie este prin excelență dedicată copiilor, copilăriei, dar cred că și nouă, tuturor, fiindcă undeva acolo fiecare undeva acolo are o inimă de copil care încă bate. Așadar, începem luna cum nu se putea mai bine, cu Ivan Turbincă. Nu este un spectacol pentru copii, ci un spectacol pentru întreaga familie. Luna iunie este prima lună în care se pot observa toate cele 4 spectacole noi pe care le-a făcut Ateneul cu Maia Morgenstein, cu Claudiu Bleonț, cu Mihai Gruia Sandu și bineînțeles, cu Vlad Rădescu”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.

Regizorul Ion Sapdaru a menționat că din punctul său de vedere, chiar și piesa „Ivan Turbincă” este accesibilă tuturor categoriilor de vărstă.

“Spectacolul nu este pentru cei mici sau pentru cei mari, nu l-am făcut  cu intenția de a-l juca pentru copilași, dar pot veni fără probleme, important e să nu sperie de “draci” “, a adăugat cunoscutul regizor.

Concert Folk cu Ducu Bertzi&Friends

Pe lângă piese de teatru în premieră, Ateneul a pregătit în luna iunie și un concert de folk. Astfel, Sala Mare de Spectacole “Radu Beligan”, pe data de 12 iunie, de la ora 18:00, va găzdui un concert marca Ducu Bertzi. Artistul este unul dintre cei mai apreciați folkiști debutând în 1976. A susținut aproximativ 4.500 de concerte atât în țară, cât și în străinătate în mijlocul comunităților românești (21 de țări). A concertat deseori la Iași, menținând o relație frumoasă cu publicul.

Cu toate acestea, în ultima perioadă, aparițiile sale în lumina reflectoarelor au fost tot mai rare, lucru care face ca acest concert să fie și mai interesant.

Colaborând cu Ateneul Național din Iași, artistul face pe plac în primul rând publicului ieșean, nu doar organizatorilor de la Ateneul Național din Iași. Luna iunie se anunță a fi una plină pentru iubitorii de teatru din Iași, mari piese așteptându-i pe scena Ateneului ieșean.