Ce sunt malformațiile cardiace congenitale? Conf. univ. dr. Alina Costina Luca: „Sunt anomalii structurale, dar și funcționale ale inimii și ale vaselor de sânge” – VIDEO

de: Bianca Rebegea
12:18, 05 ian. 2023

Conf. univ. dr. Alina Costina Luca, șefa secției de cardiologie pediatrică a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași, a discutat în emisiunea BZI LIVE despre malformațiile cardiace congenitale. Ce sunt acestea și cum pot fi depistate?

Malformațiile cardiace congenitale constituie o categorie de boli cardiace, care își fac apariția încă de la naștere, odată cu dezvoltarea inimii în viața intrauterină. La acel moment, procesul de formare a inimii prezintă mai multe etape, în așa fel încât organul să aibă o dezvoltare normală. Atunci se formează cele patru cămăruțe, vasele mari, valvele și pereții inimii.

Dacă procesul este anormal, etapele de formare a inimii suferă modificări și apar malformațiile cardiace. Acestea pot fi atât simple (defectul septal atrial, defectul septal ventricular), cât și complexe (transpoziția vaselor mari sau Tetralgia Fallot). Pentru a stabili un tratament adecvat, este nevoie de un diagnostic corect și de hotărârea tipului de malformație.

Ce sunt malformațiile cardiace congenitale? Iată explicațiile conf. univ. dr. Alina Costina Luca

Potrivit medicului Alina Costina Luca, malformațiile cardiace reprezintă anomalii structurale și funcționale ale inimii și ale vaselor de sânge, care pot fi diagnosticate încă din viața intrauterină. Astfel că, încă din săptămânile 18-19, se pot efectua ecocardiografii fetale, pentru a depista eventualele malformații congenitale, fie ele simple sau complexe. Tocmai de aceea, este foarte important ca bebelușul să se nască într-un centru de chirurgie cardiovasculară, pentru a asigura nașterea și operația cât mai rapidă a copilului.

„Malformațiile cardiace sunt anomalii structurale, dar și funcționale ale inimii, dar și ale vaselor, care într-adevăr pot fi diagnosticate încă din viața intrauterină. Putem pune cu precizie, iată, încă de la vârste foarte fragede, din viața intrauterină, putem face ecocardiografie fetală, încă din săptămâna 18-19. Din săptămânile acestea putem face ecocardiografie și să depistăm o malformație congenitală cardiacă complexă, care să se nască într-un centru specializat. Aceasta ar fi cea mai bună soluție, să fie diagnosticată încă din viața intrauterină și copilul să se nască într-un centru de chirurgie cardiovasculară, care poate asigura nașterea și bineînțeles și operația cât mai rapidă a copilului.”, a declarat medicul Alina Costina Luca.

Conf. univ. dr. Alina Costina Luca: „Undeva la 7000 de copii au călcat pragul secției clinice de cardiologie pediatrică”

În ultimii ani, foarte mulți copii s-au prezentat la spital cu malformații cardiace. De exemplu, în anul 2021, au fost 4000 de copii cu internări de lungă durată și 2500 de internări de zi, la care se adaugă și ambulatorul, precizează conf. univ. dr. Alina Costina Luca.

„Anul trecut (n.r. 2021) am văzut la internări de lungă durată în jur de 4000 de copii, iar la internări de zi 2500 de copii. La aceștia se adaugă și ambulatorul. Deci undeva la 7000 de copii au călcat pragul secției clinice de cardiologie pediatrică. În ultimul an 7000 de copii. În anii precedenți vedeam cam 6000 – 5000 și ceva de copii în fiecare an. Iată, adresabilitatea a fost foarte mare în ultimul an, în ciuda faptului că eram în pandemie. Totuși, acești copii s-au adresat clinicii de cardiologie pentru diferite motive. În primul rând, unii s-au adresat pentru investigarea unui suflu sistolic și cei mai mulți din părinți se adresează nouă pentru depistarea unui suflu sistolic încă de la naștere. Sau alții la medicul de familie au fost depistați cu prezența unui suflu sistolic și vin.”, a adăugat conf. univ. dr. Alina Costina Luca.