La scurt timp după ce s-a anunțat posibilitatea amânării ratelor la bănci, în spațiul public s-a discutat despre riscul ca la finalul perioadei, oamenii să fie nevoiți să plătească întreaga sumă într-o singură tranșă. Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a ținut să-i liniștească pe cetățeni și a anunțat că banii vor fi plătiți eșalonat.
”Nu trebuie să existe nicio îngrijoare din acest punct de vedere. La finalul perioadei de amânare, românii nu vor fi puși să plătească întreaga sumă pe toate lunile. De asemenea, diferența de dobândă se va plăti eșalonat, după ce va trece această perioadă.
Întreaga procedură se va putea face online, prin telefon apoi va fi o reconfirmare prin email. Vom vedea cum se va face logistic, dar eu voi propune să fie cât mai simplu. Băncile din România au sisteme extrem de perfomante și se poate găsi o soluție simplă”, a spus Florin Cîțu.