Ce spune dr. Alexandru Rafila despre certificatul verde la locul de muncă: „Acest proiect nu a fost cea mai fericită alegere!” – VIDEO
Deputatul Partidului Social Democrat, prof. dr. Alexandru Rafila, afirmă faptul că proiectul prin care se impune obligativitatea certificatului verde la locul de muncă este discrimatoriu. De asemenea, fostul reprezentant al României la Organizația Mondială a Sănătății menționează că această decizie va genera mai multe probleme, decât rezolvări.
”Știți care este problema? Este un proiect de lege care a fost respins la Senat, un proiect care generează mai multe probleme decât rezolvă, generează inechități între diferite categorii de persoane. Vă dau exemplul sistemului medical, unde aproximativ 20% nu sunt vaccinați și nu cred că România își permite să se lipsească de 40.000 de oameni care fac parte din sistemul medical. Trebuie să discutăm cu toate părțile, nu să venim cu o măsură discreționară. Eu nu mă opun certificatului verde, el poate ajuta la stoparea tranzitului de persoane. Nu cred că acest proiect a fost cea mai fericită alegere pentru că generează tensiuni sociale și nu este momentul pentru așa ceva. Eu aș scrie din nou proiectul de lege pentru că decât să corectezi un proiect scris prost, mai bine am face altul.”, susține Alexandru Rafila.
De asemenea, reamintim faptul că și medicul Streinu Cercel a avut o intervenție pe tema certificatului verde Covid-19. Mai mult decât atât, obligatativitatea certificatului digital de vaccinare la serviciu a fost respins în plen de Senat.
Dr. Alexandru Rafila, despre o consultările cu reprezentanții economiei
Deputatul social democrat, Alexandru Rafila, a spus că în momentul de față nu au fost consultări cu reprezentanții economiei din România, însă în cursul zilei de astăzi, 28 octombrie 2021, vor avea loc două întruniri cu reprezentanții HoReCa și asociațiile de părinți și copii pentru a găsi măsuri pentru contextul actual al pandemiei.
„În cursul zilei de azi vom mai avea două runde de întâlniri cu reprezentanții HoReCa, cu reprezentanți asociațiilor de părinți și de elevi. Cred că lucrul care a generat aceste întâlniri a fost foarte bine primit, pentru că toată lumea este îngrijorată de situația în care ne găsim. Încercăm să găsim o soluție pe care lumea să o înțeleagă, să o accepte și să o sprijine. Chestiunea asta a lipsit și este una dintre constatările zilei de astăzi, nu au existat niciun fel de consultări cu principalii actori din economie și din societate.
Din păcate, unele măsuri nu întrunesc sprijinul populației, știți bine și încercăm să evităm acest lucru, să venim cu câteva lucruri concrete, pe care fie să le dezbatem în Parlament, fie să le oferim guvernului, fie că este vorba de guvernul interimar, care a fost demis, fie că e vorba de un nou guvern, încât să ajutăm să fie o solidaritate, timp de 30 de zile, care să ne aducă într-o situație mai puțin gravă decât cea de față și să ofere și perspective oamenilor”, a spus Alexandru Rafila, într-o serie de declarații acordate reporterilor.
Ce spune medicul despre un eventual lockdown
Mai mult decât atât, deputatul PSD a adus în discuție un eventual lockdown al României. Social-democratul a afirmat că dacă se va impune o astfel de decizie, de aceasta dată va fi unul mai „înțelept”.
„O să vedem dacă este vorba despre un lockdown, oricum și dacă este vorba despre un lockdown, vorbim de un lockdown înțelept dacă vreți, e foarte important lucrul ăsta, când am avut situații de felul acesta am fost întotdeauna nepregătiți, am anunțat cu foarte puțin timp înainte și am avut incluse foarte multe măsuri care s-au dovedit nepotrivite, de aceea foarte multă lume respinge această idee”, a mai declarat dr. Alexandru Rafila.